CyberFiles. Dorin Pena (Cisco România): Cybersecurity a devenit din 'a şaptea roată în IT' o prioritate pentru companii

Atacurile asupra infrastructurilor critice au un impact direct asupra utilizatorilor casnici, iar din acest motiv trebuie acordată o atenţie deosebită acestor probleme de securitate, consideră Dorin Pena, general manager al Cisco România. În acelaşi context, specialistul susţine, într-un interviu acordat Agerpres, că domeniul de cybersecurity a trecut din zona 'de a şaptea roată în IT' la cea de prioritate pentru companii.

În ceea ce priveşte adoptarea noilor tehnologii 5G şi WiFi, Pena a explicat cum cele două pot 'convieţui' şi se pot completa extrem de bine pentru ca, în final, consumatorii să fie cei care au de câştigat. AGERPRES: Cum arată România pe harta specialiştilor în Cybersecurity, la ora actuală? Suntem bine pregătiţi pentru a face faţă provocărilor din mediul online? Dorin Pena: Acum depinde la ce anume ne uităm. Dacă ne uităm, de exemplu, la tinerii români extraordinari care au câştigat recent Campionatul European de Securitate Cibernetică de la Bucureşti, se pare că suntem foarte bine pregătiţi. Asta denotă talentul şi munca pe care au depus-o, dar şi eforturile şi ajutorul pe care l-au primit de la cei care i-au sprijinit, i-au învăţat.

Aşadar, din punct de vedere al talentului, eu spun că stăm foarte bine. Avem oameni foarte, foarte buni şi potenţialul este foarte mare. Dacă e să mergem în zona de business oarecum, spun să s-au făcut paşi importanţi. Companiile sunt din ce în ce mai interesate de subiectul securităţii cibernetice. Dacă mă uit cel puţin la Cisco, de când sunt eu în poziţia asta (general manager al Cisco România, n.r.), văd o evoluţie. Cybersecurity a trecut din zona de 'a şaptea roată din IT' la cea de prioritate pentru management, ceea ce e un lucru important. Oamenii din companii sunt conştienţi de treaba asta. Un alt element pozitiv în această zonă este conştientizarea.

Mai sunt lucruri de făcut pe ceea ce înseamnă implementare, şi care are două părţi: adopţia de tehnologie şi implementarea acesteia. La adopţia de tehnologie vorbim despre un lucru foarte important pe care trebuie să-l înţeleagă companiile este acela că atunci când vorbeşti despre cybersecurity, vorbeşti despre un subiect extrem de complicat. Trebuie să ai o abordare holistică şi trebuie să ai sisteme care să fie bine integrate şi conectate. Cu cât ai mai mult un mediu eterogen, cu atât problema este mai mare. Din punct de vedere al implementării tehnologiei, cred că încă mai sunt lucruri de făcut la educarea utilizatorilor şi la implementarea unor procese interne în cadrul companiilor care să crească gradul de securitate cibernetică.

AGERPRES: Este cunoscut faptul că în zona IMM-urilor există ceva probleme de adopţie, mai ales în cazul firmelor mici care, fie din motive financiare, fie din necunoaştere, amână investiţii în securitate cibernetică. Dorin Pena: N-am făcut o analiză foarte detaliată, dar pot spun că noi vedem un potenţial în zona aceasta a IMM-urilor. De aceea, am lansat împreună cu Telekom România un serviciu care se adresează şi acestor companii. Vorbim despre un serviciu denumit 'Umbrela' şi care asigură securitatea cererilor DNS la internet şi îmbunătăţeşte securitatea cibernetică într-un mod foarte simplu. Este foarte uşor de activat, foarte uşor de utilizat şi foloseşte competenţele pe care noi le avem în organizaţia noastră de cyber intelligence operation - Talos, precum şi flexibilitatea unui provider local.

AGERPRES: Vorbeaţi mai devreme despre Talos. Ne puteţi explica ce se face, concret, acolo? Dorin Pena: Ideea este în felul următor: în zona aceasta de security, în general, şi de cybersecurity, în particular, este importantă informaţia şi modul cum procesezi informaţia. Trebuie să ai surse de informaţie şi capacitatea să o procesezi. Cu cât ai o capacitate mai bună, mai isteaţă, mai deşteaptă cu atât eşti mai eficient. Talos este organizaţia noastră de cyber intelligence operations, care preia informaţii din diverse surse, le analizează şi identifică atacurile cibernetice, în special cele complexe, după care le transmite către soluţiile noastre pentru a putea fi prevenite.

AGERPRES: În ce mod contribuie Cisco la dezvoltarea competenţelor în domeniul securităţii cibernetice? Dorin Pena: Avem Academia Cisco, în care au fost introduse, în ultimii ani, cursuri de cyber security. Cursurile nu sunt orientate neapărat către o anumită tehnologie, dar sunt extrem de bune pentru pregătirea specialiştilor în securitate cibernetică. Este o investiţie pe care noi o facem şi oferim acest content gratuit prin reţeaua noastră de academii.

AGERPRES: România are un deficit important de specialişti în IT şi, implicit, pe cybersecurity. Cum credeţi că poate fi rezolvată această situaţie? Dorin Pena: E o problemă foarte dificilă şi nu are un răspuns simplu. Răspunsul cel mai simplu pe care aş putea să-l dau este legat de educaţia la nivelul tinerilor, de la vârste cât mai fragede. De asemenea, este nevoie de introducerea unor cursuri de cybersecurity cât mai complexe. Din punctul meu de vedere, cred că asta va rezolva doar o parte din problemă. O altă problemă este cea demografică. Cumva trebuie implementate nişte programe care să motiveze tinerii să rămână în ţară. Cred că România are un potenţial extraordinar, a făcut progrese indiferent de ce se discută în spaţiul public în anumite momente de timp. Suntem o ţară care face parte din nişte structuri stabile şi asta ar trebui să motiveze oamenii, în special pe cei tineri, să rămână aici. Combinat cu partea de educaţie, cred că ar da cel puţin o soluţie acceptabilă la lipsa aceasta de specialişti.

AGERPRES: Să vorbim puţin şi despre 5G... Ce aduce nou această nouă tehnologie despre care spuneaţi, la un moment dat, că poate face un tandem interesant cu WiFi 6 ? Dorin Pena: Spuneam despre o conexiune între aceste două tehnologii, pentru că acestea sunt complementare. 5G este o tehnologie foarte bună pentru acoperirea outdoor, la distanţe mari. Oferă latenţe foarte, foarte scăzute, ceea ce înseamnă că este bună pentru aplicaţiile critice. Are viteze de peste 1GB/s şi permite conexiunea la distanţă... În momentul în care mă duc indoor sau când am nevoie de o densitate foarte mare de utilizatori, la un concert sau pe stadion, atunci intervine WiFi 6. Tehnologia WiFi 6 este mai eficientă din punct de vedere al vitezei, al costului, al consumului de resurse pentru astfel de set-up-uri. Deci, 5G îţi va asigura conexiunea la telefon atunci când eşti pe autostradă sau în tren şi vrei să vezi un film, iar WiFi 6 va fi cea care va asigura acoperirea în zonele de interior şi în zonele aglomerate.

AGERPRES: Ce beneficii va aduce 5G pentru utilizatorii casnici? Dorin Pena: Foarte mulţi utilizatori folosesc acasă, astăzi, tehnologia de pe partea de WiFi, nu de pe partea 4G. Atunci când te duci acasă, foloseşti WiFi, nu 4G. WiFi 6 va conecta mai multe televizoare, mai multe becuri inteligente, mai multe telefoane la viteze mai mari, iar 5G îţi va permite să ai un senzor care îţi măsoară ceva critic undeva într-o câmpie sau să mergi cu o maşină autonomă care transmite constant date. De asemenea, îşi va permite să conectezi un WiFi 6 la o reţea mobilă fără să ai nevoie de cablu.

AGERPRES: Este tehnologia 5G mai nocivă în comparaţie cu 4G? Dorin Pena: Orice tehnologie are o componentă fizică şi aceasta se poate rezuma foarte simplu în viteze de transfer şi putere de transfer. Un lucru important este alegerea producătorilor de încredere care oferă tehnologii ce respectă standarde clare. Cum spuneam, trăim într-o ţară care face parte din anumite structuri, anumite uniuni foarte clare din punct de vedere al legislaţiei şi al standardizărilor. E bine să folosim tehnologia de la cineva de încredere şi atunci sunt convins că efectele nocive de acest fel nu vor exista.

AGERPRES: Care este, în viziunea dumneavoastră, atacul cibernetic care a produs cele mai mari pagube, în ultimii ani? Dorin Pena: Aş zice că aceste atacuri împotriva infrastructurilor de utilităţi, cum a fost atacul din Ucraina (Bad Rabbit/NotPetya, din 2017, n.r.) şi care a blocat practic o bună parte din ţară din punct de vedere energetic. Cisco a avut o contribuţie foarte mare în rezolvarea acelor probleme la unul dintre atacurile de acolo. Părerea mea este că acestea sunt cele mai problematice atacuri. Wannacry a fost un alt atac problematic, pentru că a blocat linii de producţie, a oprit companii să funcţioneze cum trebuie. În momentul în care ai atacuri de genul acesta asupra infrastructurilor critice deja vorbeşti despre un impact direct asupra multor oameni, asupra utilizatorilor casnici. Vara, dacă ai pus reţeaua energetică pe butuci o zi, ai revoluţie. Practic, nu ai nimic: n-ai frigider, n-ai aer condiţionat, n-ai internet. De aceea, pe segmentul atacurilor asupra infrastructurilor critice trebuie acordată o atenţie deosebită. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel