EXCLUSIV  Cum se poate repara inima prin procedura TAVI. Dr. Rodica Niculescu (SANADOR): Poate fi aplicată și pacienților foarte în vârstă / video

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiologie la Spitalul Clinic SANADOR, a fost invitată la DC News și DC Medical unde a vorbit despre procedura de implantare transcateter a valvei aortice (TAVI). 

Dr. Rodica Niculescu a vorbit, în exclusivitate pentru DC News și DC Medical, despre procedura de implantare transcateter a valvei aortice (TAVI), o procedură care s-a practicat din ce în ce mai mult în ultimii ani. Potrivit medicului, această metodă este mai puțin traumatizantă pentru pacienți și recuperarea este mult mai rapidă. 

„Cum reparăm inima, cum se pot repara defectele structurale ale cordului acum cu tehnicile moderne minim invazive sau chiar neinvazive?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.

„În clinica noastră se practică de ceva timp, de prin 2014 am început procedurile structurale. Cea mai frecventă procedură structurală este cea legată de valva aortică, este așa-numita procedură TAVI care pe măsură ce s-a practicat din ce în ce mai mult, în mai multe centre de cardiologie intervențională, ea a devenit din ce în ce mai cunoscută.

Astăzi chiar suntem bucuroși că pacienții noștri ne întreabă: „Am putea alege procedura aceasta?” pentru că este mai puțin traumatizantă pentru pacienți, recuperarea este foarte rapidă și ne bucurăm că încercăm să ajungem pe o linie mult mai agreată de pacienți.

Cu această ocazie ei se vor prezenta mai bine și mai repede la medic și asta sigur le va aduce un nivel de calitate a vieții mai bun.”, a spus dr. Rodica Niculescu. 

3. Rodica Nic... (rodica-niculescu_54429000.jpg)

Rodica Niculescu (SANADOR) la DC News și DC Medical

 

Ce este TAVI

„Se referă la rezolvarea stenozei aortice care se instalează odată cu vârsta. Să spunem că este una dintre cele mai frecvente afecțiuni la nivelul valvei aortice cu care mici excepții legate de anatomie, respectiv valva bicuspidă sau alte situații de traumatism și cu alte situații de excepție, marea majoritate a pacienților sunt totuși vârstnici, începând cu 60-70, și grupa 80-85 și peste 90 de ani.

Pacienții se adresează pentru că ea poate fi aplicată și pacienților foarte vârstnici. Este important să știm comorbiditățile pacienților pentru că și asta ne ridică unele probleme și atunci trebuie să le rezolvăm întâi pe ele și urmă să putem pune valva aortică în condiții bune.

Ca și tehnică, ea se realizează pe la nivelul plicii inghinale, printr-un loc de puncție femurală, cu anumite catetere de dimensiuni puțin mai mari, și care conduc, până la nivelul cordului prin aortă și la nivelul valvei aortice, un dispozitiv care este alcătuit ca un stent în interiorul căruia se află niște cuspe care sunt din pericard bovin sau din pericard de porc, numai că ele sunt conduse practic de diferențele de presiuni, nu există un mecanism altul decât presiunile care sunt la nivelul valvei aortice și asta este un lucru foarte bun.

Noi nu înlocuim valva respectivă, doar punem prin ea această nouă valvă. Cu alte cuvinte, traumatismul local este doar prin montarea acestei valve, nu chirurgical prin excluderea vreunei părți a valvei bolnave. În afară de faptul că este o atitudine mai naturală față de valvă, cu un traumatism mult mai mic și timpul de realizare este mai scurt.

Sunt diverse modele de a practica această procedură, în sensul anesteziei generale. Unii pacienți pot traversa numai cu anestezie generală. Există și grupe de pacienți care pot traversa cu o somnolență profundă, nu neapărat anestezie generală. Acesta este unul din scopurile noastre următoare pentru că pacientul care nu trece printr-o anestezie generală se recuperează mai repede.", a spus dr. Rodica Niculescu. 

 

Cât durează întregul proces

„Pacientul se prezintă pentru o examinare preoperatorie, pentru niște teste preoperatorii, coronarografie, ecografie, un protocol și chirurgical în sensul recoltării unor analize cu risc de infecție pentru anumite zone, un consult stomatologic este foarte important ca să nu aibă focare de infecții stomatologice pentru că teama este ca această valvă să nu se suprainfecteze, ceea ce ar duce sigur la risc major pentru pacient.

După ce se realizează procedura, pacientul rămâne o noapte în terapie intensivă. De regulă, după examinarea ecografică de a doua zi, este condus către salon. Se urmăresc încă două, trei, zile pacienții.", a spus dr. Rodica Niculescu la DC News și DC Medical. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel