Pantera evadată din Bulgaria ține în alertă autoritățile din țara noastră.
Autoritățile giurgiuvene au făcut cercetări, luni, 30 iunie, după ce un cetățean a apelat serviciul 112, anunțând o posibilă prezență a unui animal sălbatic. Era vorba despre pantera dispărută din Bulgaria. Totuși, echipajele de intervenție nu au găsit nicio urmă sau semn al prezenței animalului în zonă.
„În data de 30 iunie, în jurul orelor 15:00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu a fost direcționat în cartierul Istru din municipiul Giurgiu, în urma unui apel la 112, prin care o persoană sesiza că ar fi observat un animal care părea a fi o panteră neagră.
Ajunși la fața locului, jandarmii au constatat faptul că animalul descris de apelant nu se afla în zonă. Totodată, nu au fost găsite alte urme sau indicii. IJJ Giurgiu a permanentizat măsurile de verificare și monitorizare pe întreaga rază a municipiului Giurgiu și este prezent la datorie, indiferent de caracterul de noutate al activității. La nivelul IJJ Giurgiu nu au fost primite alte sesizări până la momentul actual”, a declarat Mădălina Ranteș, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Giurgiu, la Digi24.
„Nu știm exact despre ce specie este vorba, poate fi un jaguar sau un leopard. Că este negru... ambele specii pot avea această mutație genetică, care le dă acest pigment de culoare neagră. Dacă este un jaguar, cu siguranță poate să înoate. E un înotător înnăscut. Dacă este leopard, cu siguranță, la fel. Dacă e condiționat sau forțat de împrejurări, sigur poate trece (n.r. fluviul Dunărea).
E important să stabilim dacă e adevărat sau nu zvonul, pentru a nu crea panică. Trebuie tratat cu precauție, e un animal periculos. E un vânător înnăscut. Pantera este periculoasă, indiferent dacă este crescută la mână, cum se spune.
Acest animal nu-și va pierde niciodată instinctul de vânătoare și este foarte impredictibil. E foarte greu de gestionat, indiferent dacă vorbim despre leopard, jaguar, leu, tigru. E foarte posibil ca animalul, oricând, să-și atace stăpânul. (...)
Dacă ne întâlnim cu acest animal, e important să știm că trebuie să păstrăm distanța, să ne îndepărtăm în liniște și fără grabă, pentru că, altfel, vom atrage atenția. Aceste animale reacționează la mișcări bruște. Și trebuie anunțat serviciul 112. Poate fi mai periculoasă decât un urs, depinde de context. Animalele sălbatice sunt imprevizibile”, a declarat Alin Pânzaru, director Zoo Brașov, la sursa menționată anterior.
Amintim că pantera neagră despre care s-a raportat că ar fi evadat dintr-o grădină zoologică privată din Bulgaria a fost observată pentru prima dată în apropierea orașului Șumen, în estul țării, în jurul datei de 24 iunie.
Citește și: S-a găsit pantera! Dar nu era Giurgiu, ci pe YouTube. Uitați-o aici ce frumoasă e!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News