Cum funcționează o brățară de monitorizare. "Comunică cu telefoanele și cu dispeceratul Poliției" - Foto

Foto: Captură video Antena 3 CNN
Foto: Captură video Antena 3 CNN

Află în articol cum funcționează o brățară de monitorizare.

Dragoș Iliescu, comandantul Secției 26 de Poliție din Capitală, a explicat cum funcționează brățările de monitorizare montate agresorilor în cazul ordinelor de protecție, emise în special pentru protejarea victimelor violenței domestice.

VEZI ȘI: UPDATE: Silvestru Șoșoacă, cu brățară de monitorizare (FOTO) / Diana Șoșoacă, ordin de protecţie împotriva soțului ei. "Îmi este frică pentru viaţa mea şi a copilului meu"

Dragoș Iliescu: Ne ajută foarte mult aceste sisteme de monitorizare electronică

”Încă din anul 2021, de când s-a luat în discuție și a intrat în vigoare Legea 146, instituția Poliției Române a dezbătut foarte serios această problemă. Nu vreau să vă ascund că pe noi, personal, în activitatea curentă, ne ajută foarte mult aceste sisteme de monitorizare electronică”, a spus Dragoș Iliescu la Antena 3 CNN.

Acesta a explicat în direct la TV că acest chit este compus din niște curelușe speciale, confecționate din cauciuc și latex.

”În centrul acestei curelușe avem o fibră optică. În momentul în care este montată la acest dispozitiv denumit ”pure tag” și pus în jurul gleznei agresorului, comunică cu telefoanele și cu dispeceratul Poliției, în special al Poliției Capitalei, în cazul de față”, a explicat el, arătând o astfel de brățară de monitorizare.

Foto: Captură video Antena 3 CNN

Ce se întâmplă atunci când se declanșează o alertă de proximitate

Chitul are două sisteme, care include și două telefoane. Unul dintre ele se află victimă, iar celălalt la agresor. Dragoș Iliescu spune că atunci când se declanșează o alertă de proximitate, cei de la Dispeceratul Poliției Capitalei intervin simultan în trei direcții.

VEZI ȘI: Când poate fi emis un ordin de protecție provizoriu, cu montarea brățării de monitorizare. Poliția Română, precizări după scandalul soților Șoșoacă

”Dacă se declanșează o alertă de proximitate, colegii noștri din Dispeceratul Poliției Capitalei vor interveni simultan în trei direcții. Vor contacta simultan atât victima, cât și agresorul, dar și echipajele de poliție pe aceste telefoane, precum și echipajele de poliție cele mai apropiate de de locul incidentului. Totodată, atât telefonul victimei, cât și telefonul agresorului se vor activa și vor emite niște sunete destul de puternice care vor alerta atât persoana care poartă telefonul, cât și pe cei aflați în jurul lor. Au fost gândite special pentru a ajuta și polițiștii aflați în teren să identifice mai rapid locul în care se poate afla victima sau agresorul”, mai spune Dragoș Iliescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel