EXCLUSIV  Cum arată viața românilor în Qatar. Giorgio Martin, primul român care a cântat imnul în fața șeicilor, și Anca Bold Martin, interviu exclusiv. ”Când aterizez aici, știu că nu e niciun stres”

Anca Bold Martin face parte din Orchestra Simfonică a Qatarului de 16 ani. 28 de naționalități se regăsesc în orchestra conturată ca să promoveze Qatarul în lume. Soțul său, tenorul Giorgio Martin, este primul român care a cântat, în arabă, imnul în fața șeicilor. Împreună, ne-au oferit mai multe detalii de culise din Qatar, dar și despre ei, doi români de excepție. 

Tenorul român Giorgio Martin, cântăreț de operă, alături de soția sa, Anca Bold Martin, violonistă ca formație, care, de 16 ani, este violistă în Qatar Philharmonic Orchestra, cântă la violă co-principal, mi-au oferit, din Qatar, dincolo de un simplu interviu, o lecție despre viața trăită cu pasiune și pentru frumos.

”Suntem ambasadorii României mai mult decât oricine, asta i-am spus și dlui. prim-ministru că ambasadorii cei mai puri ai României sunt artiștii. În toate marile orchestre ale lumii sunt români foarte buni” a spus Giorgio Martin. 

Acesta și soția sa au fost prezenți la întâlnirea delegației Guvernului României cu românii din Qatar. 

Giorgio Martin a cântat imnul Qatarului în fața șeicilor

”Acum patru ani de zile, am fost primul român care am cântat imnul Qatarului în fața șeicilor” ne-a spus Giorgio Martin. ”A fost o bucurie să cântăm aici, în fața emirilor și șeicilor” ne-a mai dezvăluit tenorul. Dorința celor doi este să aducă romanța în Qatar, printr-un concert de muzică românească pură. 

Anca Bold Martin și Giorgio Martin s-au cunoscut în 2017: ”Eu sunt renumit în regiunea centrală a Germaniei. Aveam un concert și cineva i-a dat telefon (Ancăi Bold Martin n.r.) și a întrebat-o: îl cunoști pe Giorgio Martin? La care ea a răspuns: Da, da, un tenor arogant, foarte bun, vă cere mulți bani. A venit la spectacol, să mă vadă”. Cei doi se mai cunoscuseră, indirect, la Revoluție. ”Destinul ne-a făcut să ne întâlnim de două ori” a spus Anca Bold Martin.

Anca Bold Martin a adus în România theremin, instrumentul la care cânți fără să-l atingi

Giorgio Martin se bucură să ne dezvăluie că Anca Bold Martin ”a adus în România un instrument unic în lume, la care cânți fără să-l atingi, se numește theremin, care cântă cu energia corpului uman”. ”E primul instrument electronic inventat de un fizician rus, care l-a patentat în America în 1920, e primul instrument electronic” a completat Anca Bold Martin. 

Cum este viața în Qatar

Cei doi locuiesc în principal în Qatar, dar și-n România și-n Germania, acolo unde Giorgio Martin a fost angajat al operei vreme de 27 de ani. Despre interacțiunea cu oamenii din Qatar, Anca Bold Martin ne-a spus: ”Din punctul meu de vedere, arabii sunt la fel ca noi, au aceleași cutume de primire a oaspeților, sunt super deschiși, n-am avut, în 16 ani, nicio problemă, cu niciun arab, ni s-au înlesnit absolut toate acțiunile. Când aterizez aici, știu că nu e niciun stres, totul se va rezolva, e cald, e soare... E o atmosferă de pace, de claritate, nu se fură nimic, poți să umbli la 2 noaptea, ca femeie, pe stradă, nu te atacă nimeni, poți să lași casa deschisă, nu intră nimeni, nu-mi ia nimeni mașina dacă o las pornită, geanta o las aici, mă întorc, o găsesc tot aici, nu e stres în această țară. Am avut și posibilitatea să-mi fac toate plăcerile, mi-am cumpărat un cal arab și am trăit o experiență absolut minunată”. 

”Legile sunt clare, dacă-ți plac, stai, dacă nu, pleci” a mai spus Anca Bold Martin. Întrebată ce ar putea să nu-i placă, Anca Bold Martin a răspuns: ”Exact”, sugerând că nu e nimic ce ar putea să nu-i placă. Cât despre situația din România, aceasta ne-a spus: ”Dacă oamenii ar trăi la potențialul lor maxim, ce grozavă ar fi România. Este necesar să muncești cu tine, ca român, pentru propria educație, dar și pentru deschiderea minții și a inimii”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel