Preotul Paul Iulius Negoiță a vorbit despre pomenile care se fac pentru oamenii care au murit.
„Morții nu mănâncă, însă eu am scotocit firesc prin pachetele primite la diverse momente ceremoniale și nu cred că sunt singurul.
Pe de altă parte și dacă ar mânca morții, ar mânca… foarte puțin.
E minunat gestul de reface masa comuniunii cu cei plecați. Fizic ei nu sunt, dar spiritual îi simți.
Chiar dacă uneori tristețea e înlocuită cu ceva mai multă veselie, pomenirea celui ce nu stă la masă are loc.
Istorii, clipe, amintiri, povești. Toate au alt rost atunci când sunt spuse într-un cadru rânduit.
Nu, în niciun caz aceste întâlniri sau daruri nu sunt date să îndestuleze pe cineva, sau pentru că cineva ar economisi un prânz acasă, ci, sunt, clipe ale unor întâlniri spirituale, care se sting ușor, după un ritm aproape natural.
Totuși, așa cum spuneam mai sus... dacă ar mânca cei ce nu mai sunt pe aici cu noi, ar mânca foarte puțin. Deci, fără fast, fără zgomot, fără cantități, fără reguli numerice și cantitative, care să înglodeze.
Puțin, cu suflet și e destul!”, a scris preotul Paul Iulius Negoiță pe site-ul său - paulnegoita.ro.
VEZI ȘI: Preotul Paul Iulius Negoiță: Observ un gest tot mai frecvent în fața icoanelor. Ar fi mai potrivit să faceți altceva dacă nu vreți să sărutați - https://www.dcnews.ro/preotul-paul-iulius-negoita-observ-un-gest-tot-mai-frecvent-in-fata-icoanelor-ar-fi-mai-potrivit-sa-faceti-altceva-daca-nu-vreti-sa-sarutati_903170.html
VEZI ȘI: Paradoxul unui oraș din România. Prof. dr. Paul Iulius Negoiță: În fiecare an, cel puțin două clase de Hasdeu intră la Medicină, iar Spitalul Județean nu are medici - https://www.dcnews.ro/paradoxul-unui-oras-din-romania-prof-dr-paul-iulius-negoita-in-fiecare-an-cel-putin-doua-clase-de-hasdeu-intra-la-medicina-iar-spitalul-judetean-nu-are-medici_900993.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu