Dr. Alin Popescu, medic primar de medicină sportivă, a fost invitat la interviurile DC News și DC Medical unde a vorbit despre harm reduction.
Statisticile din Uniunea Europeană plasează România în rândul țărilor cu un consum ridicat de alcool și zahăr. Dr. Alin Popescu a explicat cum este aplicat conceptul de harm reduction la alcool.
„La alcool este diminuarea cantităților, dar nu neapărat ajungând direct la cantitatea ideală. Șprițul, combinația cu apă, ar trebui să fie din ce în ce mai multă apă și din ce în ce mai mult alcool ca noi să ne apropiem de cele două unități considerate ca fiind fezabile pentru organismul uman. Noi diluăm, dar ar trebui să diluăm o cantitate nu mult mai mare de cele două unități, dacă nu putem ajunge din start la cele două unități. Altă tehnică aplicată și la vin și la bere este de a scădea concentrația în alcool a acestora.", a spus medicul.
„În cazul înlocuirii zahărului cu îndulcitori gustul e relativ la fel, dar comunitatea medicală e împărțită.”, a completat Val Vâlcu.
„E împărțită foarte mult. Am fost prin 2011-2012 la Porto la un congres care a atacat problema îndulcitorilor și toate temerile de acum 12-13 ani sunt încă foarte actuale și pe mine mă interesează, până la urmă, să nu existe un exces în nicio direcție. Nu trebuie să existe, în opinia mea, un îndulcitor agresiv care să acapareze piața. Balansul între mai multe variante este un balans bun.
Mie, de exemplu, îmi plac sucurile care au jumătate zahăr, jumătate îndulcitor. În loc de 44 de calorii pe sută, au 22. E firesc să scadă la jumătate că zahărul e purtător de calorii. Dacă nu au zahăr, au o calorie sau o calorie la 300 ml.
Pe de altă parte, în prăjituri, inițial au fost pentru persoane suferinde de diabet zaharat. La prăjituri noi nu trebuie să uităm că în afară de zahăr mai sunt și alte elemente, lipide, protide, care sunt purtătoare de calorii.", a spus medicul.
„Există un anumit exces dacă nu are zahăr. Ca și la sucuri. Dacă sucul X e light, beau doi litri. Nu e chiar așa. Acolo sunt și alte substanțe care ar trebui analizate.
Dacă vorbim de alimentație, ar trebuie să vorbim, în primul rând, de calorii, apoi de volume pentru că ele ajung în stomac și de principiile nutritive pe care le aduc. Noțiunea de calorie goală, din punctul meu de vedere, chiar dacă o privim puțin mai filozofic, încă există multe calorii goale în alimentația noastră.
Aici, în alimentație, harm reduction-ul probabil că va prinde cel mai mult în anii în care vor veni. Lumea medicală, oameni grei din universități și factorii decidenți din Ministerul de Resort își vor da seama că lucrurile nu pot merge perfect. Perfecțiunea rămâne un vis. Noi trebuie să fim perfectibili.", a spus dr. Alin Popescu la interviurile DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu