Cristian Cioacă a fost eliberat din închisoare după 9 ani, în contextul în care condamnarea definitivă a fost de 15 ani de închisoare. Sentința este definitivă.
"Admite contestaţia formulată de contestatorul (...) pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei", se arată în decizia judecătorilor prin care l-au lăsat în libertate pe Cristian Cioacă.
În urmă cu 7 luni, fostul poliţist Cristian Cioacă a depus la Judecătoria Piteşti o cerere în care solicită să fi eliberat condiţionat, după ce a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Potrivit unor surse judiciare, pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar fostul poliţist a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
Cristian Cioacă a rămas în închisoare, după ce Judecătoria Piteşti i-a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată, însă decizia nu a fost definitivă.
Potrivit deciziei instanţei, Cioacă ar avea dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna mai 2023.
"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei", au stabilit judecătorii.
Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Anchetatorii susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.
"În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului", spuneau procurorii.
Parchetul mai susţine că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o 'operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai'.
În opinia procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist.
După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu