Crimă metrou. Maticiuc: Trebuia să sară la jugulară | DCNews
Cele mai citite

Crimă metrou. Maticiuc: Trebuia să sară la jugulară

codin_maticiuc_81448800
Codin Maticiuc

Codin Maticiuc spune că și-ar dori să afle numele persoanelor de pe peron care nu au intervenit la crima de la metrou. El spune de asemenea că ar fi interesant de aflat numele fetei care a scăpat și care a decis să nu rămână și să se lupte cu criminala. 

"Numele celor de pe peron nu-l putem afla. Deși e mai intersant decat însuși autoarea care este evident nebuna. Numele lor. Numele nepăsătorilor care au lasat sa fie omorâtă o femeie.
As vrea insa sa aflam numele ei. Numele primei fete atacate, care am inteles ca era sportiva si de aceea a fost greu de destabilizat. Numele fetei care a zis “hai ca am scăpat”. Numele celei care nu s-a intors sa muste din jugulara nebunei. Numele primei victime mi se pare mai interesant decat cel al criminalei," a scris Codin Maticiuc pe contul său de socializare.

Reamintim că anterior crimei, agresoarea a mai încercat să împingă o fată în fața trenului, la stația Costin Georgian. Ea a reușit însă să reziste deși a fost împinsă puternic. La câteva ore mai târziu, agresoarea acționa din nou la stația de metrou Dristor, acolo unde și-a dus la îndeplinire planul malefic care a îngrozit toată Europa.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close