O nouă crimă cutremură România. O mașină în care se afla un cadavru uman a fost incendiată pe un câmp din Măgurele, Ilfov.
O mașină în care se afla un cadavru uman a fost descoperită arzând pe un câmp din Măgurele, Ilfov.
Mașina este fabricată în România, în 2017, dar a fost înregistrată în Italia, transmite Antena 3. Mașina încă nu a fost văzută pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Autoturismul a fost incendiat și a ars ore în șir. Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că a văzut o mașină arzând pe câmp. Locuitorii din Măgurele nu au sunat la 112, deși au văzut că arde ceva în câmp, crezând că se ard diverse la marginea orașului, așa cum se mai întâmplă. Anchetatorii au găsit în portbagajul mașinii un craniu uman, dar și mai multe rămășite osoase.
Nu este prima dată când, în România, victimele sunt ucise și incendiate.
În toamna lui 2020, o tânără mamă a fost descoperită moartă, într-o valiză, fiind incendiată la marginea unui drum din Giurgiu. Femeia de 32 de ani nu fusese dată dispărută de familie. Ea era mama unui băiețel de doar 8 ani.
Fostul soț al femeii era la muncă în Anglia, iar fostul concubin era la muncă în Spania. Părinții femeii de 32 de ani sunt din Buftea, dar nu aveau o legătură puternică. Nici cu familia fostului concubin se pare că nu mai ținea legătura, asta deși și-a lăsat în grija lor băiețelul de doar 8 ani.
Așa se explică faptul că nimeni nu a dat-o dispărută.
Două surori și complicele lor au fost găsiți vinovați de crima odioasă. Judecătorii au condamnat-o pe S. Constantin la 18 ani și 20 de zile de închisoare cu executare. Sora ei și bărbatul care le-a ajutat au primit câte 14 ani şi 8 luni închisoare. Magistrații de la Tribunalul Giurgiu au decis și ca fiul tinerei ucise să primească daune morale în valoare de 100.000 de euro.
Un an mai târziu o fetiță a fost găsită moartă și arsă pe un câmp din Arad. Criminalul, tatăl vitreg al fetiței, a fost condamnat săptămâna aceasta la 17 ani de închisoare și plata unor daune de 200.000 de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu