Premierul japonez Shinzo Abe urmează să efectueze o vizită în SUA în perioada 17-18 aprilie, ocazie cu care va fi primit de preşedintele american Donald Trump la reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago (Florida), în cadrul pregătirilor pentru summitul SUA-Coreea de Nord, a informat Casa Albă luni, potrivit France Presse.
'Cei doi oficiali vor aborda campania internaţională pentru menţinerea la maximum a presiunilor asupra Coreii de Nord în vederea unei întâlniri prevăzute între preşedintele (Donald) Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un', precizează Casa Albă într-un comunicat.
Întâlnirea istorică între preşedintele american şi dictatorul nord-coreean urmează să aibă loc în luna mai, dar nu sunt cunoscute încă detalii practice despre locul sau formatul exact al acesteia.
Principala miză a acestui summit este problema nucleară nord-coreeană, iar Kim Jong-Un, la fel ca Donald Trump, îşi consultă aliaţii sau partenerii.
În pregătirea acestei întrevederi, liderul de la Phenian s-a deplasat recent la Beijing, părăsind pentru prima oară teritoriul Coreii de Nord de la venirea sa la putere, şi a avut o lungă întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Discuție telefonică cu Xi Jinping
De asemenea, Donald Trump a avut o convorbire telefonică cu Xi Jinping în cadrul căreia a abordat viitorul summit.
Întâlnirea de la Mar-a-Lago va fi a treia între Donald Trump şi Shinzo Abe, a precizat Casa Albă. Dar este pentru a doua oară când cei doi se întâlnesc la reşedinţa privată foarte luxoasă a preşedintelui SUA din Florida. Abe, la fel ca Trump, este pasionat de golf şi cei doi au jucat deja împreună pe terenul de golf de la Trump Organization, adiacent reşedinţei.
[citeste si]
Casa Albă a precizat că Donald Trump şi Shinzo Abe vor aborda totodată problema relaţiilor comerciale 'echitabile' între cei doi mari parteneri economici.
Preşedintele Donald Trump consideră că prea mulţi parteneri comerciali profită în mod nejustificat de SUA şi a lansat iniţiative în toate direcţiile pentru a reechilibra lucrurile - în opinia sa -, inclusiv prin impunerea de tarife vamale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News