Copil de 4 ani, mort după un accident produs în Suceava

Foto ilustrativ / Imagine de Madalin Calita de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Madalin Calita de la Pixabay

Un copil de patru ani a murit după ce, la începutul lunii aprilie, a fost internat în stare gravă la spital, ca urmare a unui accident produs în Suceava. 

Un copil de patru ani a murit luni dimineață, la spital, acolo unde a fost internat cu o gravă leziune cerebrală, în urma unui accident petrecut pe 9 aprilie, în municipiul Suceava.

Pe 9 aprilie, în jurul orei 19.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, între Catedrală și Nordic, a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat că Vasile S., în vârstă de 47 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui VW Golf, cu care se deplasa pe direcția dinspre Catedrală către Nordic, a efectuat la un moment dat manevra de întoarcere neregulamentară a mașinii, fără a se asigura corespunzător, moment în care a intrat în coliziune lateral-frontală cu un Seat Ibiza care era condus pe aceeași direcție de mers de către Daniel C., în vârstă de 33 de ani, din municipiul Suceava.

În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a minorului David C., în vârstă de 4 ani, pasager pe locul din dreapta față în autoturismul Seat.

Băiatul a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, fiind internat pe secția de Pediatrie ATI. El a suferit ruptură de splină şi hematom hepatic, dar cea mai mare problemă a fost legată de leziunile cerebrale.

Prognosticul a fost rezervat de la început din cauza edemului cerebral malign cu leziuni difuze. Medicii au scăzut presiunea intracraniană prin intervenție chirurgicală, dar ischemia cerebrală era deja constituită și foarte întinsă. Starea micuțului nu s-a îmbunătățit, iar în dimineața zilei de ieri a survenit decesul.

Polițiștii urmează să schimbe și ei încadrarea juridică, din vătămare corporală din culpă în ucidere din culpă.

Sursă: Monitorul de Suceava

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel