Avocatul Florin Constantin Durgheu a comentat cazul tânărului care a participat la Festivalul Beach, Please! și care a fost instigat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe...
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Plângere penală pentru Albert Nbn. Adevărata bombă de la Beach, Please!, ascunsă sub preș
Rapperul american Destroy Lonely, care a cântat anul acesta la Festivalul Beach, Please! de pe litoral, a instigat un tânăr de 15 ani să sară de pe scenă. Îmbărbătat de artist și în fața a mii de alți adolescenți, acesta și-a luat inima în dinți și a sărit de la o înălțime de aproximativ 3 metri. Nimeni nu a fost acolo să-l prindă și s-a lovit cu pieptul de gardul metalic ce separa scena de public.
Tânărul de 15 ani s-a ales cu o contuzie pulmonară, o leziune pe ficat şi la unul dintre rinichi. Este internat la Terapie Intensivă la Spitalul Judeţean Constanţa şi va avea nevoie de mai multe săptămâni de recuperare.
Într-un punct de vedere oferit DC News, avocatul Florin Constantin Durgheu a declarat că este vorba despre vătămare corporală, dar cu agravanta faptului că victima este minor:
„Pe imagini se vede clar că l-a încurajat, după care, atunci când tânărul s-a dat un pic în spate, s-a apropiat de el a doua oară, i-a zis ceva să-l îmbărbăteze și apoi a sărit de bună voie. Clar l-a instigat. Dacă nu moare, nu putem vorbi decât de vătămare corporală, din păcate din culpă, ceea ce e o tâmpenie, pentru că nu a fost culpă, ci a fost intenție.
În schimb, dacă procurorul vrea să fie un pic mai serios, având în vedere că e minor, se poate lua în calcul ideea de suferințe cauzate minorului. Asta e o agravantă, pentru că gestul acesta iresponsabil l-a determinat să sară. A sărit exact cu plexul în acel gard metalic. S-a lovit foarte, foarte rău, iar trauma a fost foarte mare. Dacă nu moare e vătămare corporală și se poate adăuga și agravanta suferinței cauzate unui minor.
Dacă respectivul ar avea un gram de decență, dar evident că nu va avea, s-ar interesa de soarta puștiului și măcar ar plăti spitalizarea. Numai în pielea părinților acestui tânăr să nu fii“, a precizat Constantin Florin Durgheu.
Am întrebat și dacă Selly, ca organizator al festivalului și „angajator” al artistului, poate fi tras la răspundere în acest caz.
„Nu, deoarece nu avea cum să prevadă ce face un artist sau altul“, a punctat, pentru DC News, Constantin Florin Durgheu.
Chiar și așa, rămâne întrebarea firească: Dacă un angajat cauzează o traumă unui minor pe scena evenimentului tău, cum se face că angajatorul nu răspunde în niciun fel?
De ce în România pare să conteze mai mult ce-a zis un rapper român pe scenă, decât faptul că un puști a ajuns la ATI în urma unei instigări directe, în plin concert? O întrebare la care mai căutăm răspuns.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News