€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Băiat de 15 ani, pus să sară de pe scenă de Destroy Lonely, la "Beach, Please!" Este la ATI. Selly, anunț: A fost iresponsabil! Nu mai colaborăm cu el

beach--please_98809100 "Beach, Please!" - Foto: captura video TikTok
 

Scene șocante au avut loc la festivalul "Beach, Please!", după ce un adolescent de 15 ani a fost pus de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă.

Nicolas, băiatul de 15 ani, a scris pe telefon că vrea să urce pe scenă alături de unul dintre artiştii săi preferaţi, Destroy Lonely. Rapperul american i-a îndeplinit dorinţa. La final, l-a îndemnat să coboare direct de pe scenă, potrivit observator.

"Tu o să sari! Am nevoie de tine să sari înapoi între fani! Eşti pregătit?", l-a întreabat Destroy Lonely. 

"El tot m-a îndrumat să sar, eu m-am dat în spate i-am spus clar că nu vreau. Şi la un moment dat, mă ia de hanorac şi mă tot împinge cumva. Când am căzut, am crezut că mor. Nu am mai avut aer, am rămas fără aer. Şi nu ştiu. Am crezut că dacă nu o să primesc ajutor aici vor fi ultimele clipe", a spus Nicolas.

În ciuda acestui incident grav, rapperul Destroy Lonely a continuat concertul fără reţineri. 

Potrivit Observator, băiatul de 15 ani are o contuzie pulmonară, o leziune pe ficat şi la unul dintre rinichi. Este internat la Terapie Intensivă la Spitalul Judeţean Constanţa şi va avea nevoie de mai multe săptămâni de recuperare.

"Mi-a spus că îi pare rău că a venit la un asemenea festival", a declarat mama băiatului, care e hotărâtă să depună plângere împotriva artistului american.

Selly, anunț: Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist

Organizatorii au anunţat că nu vor mai colabora pe viitor cu Destroy Lonely și spun că:

"Suntem alături de tânărul care a suferit o accidentare aseară, în timpul unui moment spontan petrecut pe scenă. Credem că incidentul a fost provocat de o atitudine iresponsabilă a artistului care l-a invitat pe scenă și l-a îndemnat să sară.

De aceea, de azi, avem o regulă nouă la festival: de azi niciun participant nu mai are acces pe scenă, chiar dacă este invitat de artist. Deși este un lucru care se întâmplă în mod frecvent la astfel de evenimente, iată că poate duce la evenimente neplăcute sau riscante. 

Echipajele medicale de la fața locului au intervenit imediat, i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital. A primit îngrijirile medicale de care are nevoie, am aflat că este stabil și că este sub supraveghere pentru următoarele câteva zile. Sperăm să se recupereze cât mai repede și ne pare foarte rău că i s-a întâmplat așa ceva.

Am încercat să luăm legătura cu el și cu părinții lui, vrem să îi sprijinim cu orice au nevoie. Condamnăm gestul lui Destroy Lonely și credem că a fost iresponsabil ce a făcut, cu atât mai mult cu cât are mulți ani de experiență și multe concerte și ar trebui să aibă un alt comportament. Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist", a declarat Selly.

@mariocolhon7 #beachplease #destroylonely #selly #112 ♬ İsyankar - Ufuk Kızıl

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close