Controale ANSVSA privind comerțul cu ouă. Zeci de sancțiuni

oua
oua

Zeci de sancțiuni au fost aplicate de inspectorii sanitari, în urma controalelor pentru verificarea modului în care firmele din domeniu respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor.

În perioada 25.03.2019 – 12.04.2019, inspectorii Autoritătii Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor în colaborare cu reprezentanţii Inspectoratului General al Poliției Române au desfăşurat o acţiune la nivel naţional, pentru verificarea modului în care operatorii din sectorul alimentar respectă condiţiile sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor. Controalele au fost efectuate atât în trafic, cât și în unităţile de destinaţie de pe teritoriul României (centre de ambalare ouă, depozite frigorifice, unități de procesare, etc.).

În cadrul acestei acțiuni au fost verificate 2.220 de obiective: 535 de mijloace auto utilizate pentru transportul ouălor, 56 de centre de ambalare ouă, 108 unități de depozitare ouă, 7 unități de procesare a ouălor, precum și 1.514 de unități de vânzare cu amănuntul care comercializează ouă.

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 86 desancţiuni în valoare de 319.280 de lei și au fost emise 2 ordonanțe privind suspendarea activității unor unități.

Dintre neconformităţile sancţionate, ANSVSA evidențiază:

 

- operatorii unităților de destinație nu notifică autoritățile sanitar-veterinare cu privire la sosirea unor loturi de ouă provenite din alte state membre ale UE;

- nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului, precum și la nivelul unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor;

- deficiențe privind marcarea și etichetarea ouălor;

- operatorii unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor nu au pus în aplicare proceduri de dezinfecție, dezinsecție și combatere a dăunătorilor (DDD);

- deficiențe privind depozitarea și eliminarea deșeurilor și a subproduselor nedestinate consumului uman;

- depozitarea și comercializarea ouălor în unități neautorizate sau neînregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor;â

- operatorii unităților de ambalare, procesare, depozitare și comercializare a ouălor nu au elaborat și implementat programe proprii de control;

- deficiențe privind asigurarea trasabilității ouălor;

- utilizarea unor mijloace auto neigienizate pentru transportul ouălor.

Reamintim cetățenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor.

Citește și:

Pește retras de la vânzare. ANSVSA, amenzi uriașe

Liviu Dragnea, "ultim avertisment": Să plece acasă! Românii sunt călcați în picioare în țara lor

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel