Regele Constantin al II-lea al elenilor s-a stins din viață în spitalul Hygeia din Atena.
Regele Constantin a fost văr primar al Regelui Mihai al României, tatăl său, Regele Pavlos al Greciei, fiind fratele Reginei-Mamă Elena a României.
Constantin a fost, de asemenea, văr al Majestății Sale Regelui Charles al III lea și naș al Alteței Sale Regale Prințul William.
”Am avut ocazia să-l întâlnesc de câteva ori, în România, și chiar să îi vorbesc la aniversarea a 90 de ani ai Regelui Mihai, scrie jurnalistul Camelia Csiki pe Facebook. Îl admira enorm pe Regele Mihai. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Fostul rege suferea de probleme cardiace, potrivit Reuters. Starea lui se înrăutățise și fusese internat în ultimele luni. El a murit în urma unui accident vascular cerebral după ce a fost internat săptămâna trecută cu suferințe respiratorii, scrie The Guardian.
Constantin a urcat pe tron la vârsta de 23 de ani. Până atunci, el era deja medaliat cu aur olimpic la navigație. Familia a condus în Grecia din 1863. Invazia germană din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a forțat familia regală să fugă din țară, mai întâi în Egipt înainte de Africa de Sud și apoi înapoi în Egipt. Constantin a mers la un internat și, mai târziu, la trei academii militare diferite, înainte de a urma Facultatea de Drept din Atena.
A primit o medalie de aur în 1960 la Jocurile Olimpice de la Roma, devenind ulterior membru al Comitetului Olimpic Internațional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu