EXCLUSIV  Consiliul legislativ, aviz pozitiv pentru desfiinţarea SIIJ. Florin Iordache, acuzat de trădare, se apără: Oportunitatea nu o stabilesc eu

Codrin Ştefănescu l-a acuzat pe Florin Iordache de trădare
Codrin Ştefănescu l-a acuzat pe Florin Iordache de trădare

Florin Iordache, preşedintele Consiliului Legislativ, a explicat de ce a avizat pozitiv proiectul de desfiinţare al SIIJ, reacţionând astfel la afirmaţia lui Codrin Ştefănescu, care îl acuza că a trădat tot ce a crezut. 

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege de desfiinţare a Secţiei Speciale, cu unele observaţii.

DOCUMENTUL POATE FI CONSULTAT AICI. 

Codrin Ştefănescu, secretar general al PSD când preşedintele social democraţilor era Liviu Dragnea, l-a acuzat pe Florin Iordache de trădare. 

"Incredibil! Florin Iordache a avizat pozitiv mizeria de proiect al reziştilor privind desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justitie (SIIJ)! Tocmai Florin Iordache, unul dintre creatorii Secției, unul dintre oponenții Statului Paralel, fostul luptātor împotriva abuzurilor și încălcărilor drepturilor cetățenești! Omul pe care l-am apārat public de sute de ori! Pe care l-am susținut ca ministru al justiției, pentru care m-am certat rāu cu trădătorul de Grindeanu! Cum se mai schimbā oamenii și ce ușor tradeazā tot in ceea ce au crezut! Jalnic!", a scris Codrin Ştefănescu pe Facebook. 

Florin Iordache, reacţie pentru DC NEWS. "Oportunitatea nu o stabilesc eu"

Întrebat cum comentează afirmaţia colegului de partid, Florin Iordache a oferit o reacţie pentru DC NEWS. 

"Eu am crezut şi cred în continuare că această secţie trebuie să existe, dar avizul pe care l-am dat nu puteam să îl dau negativ. Toate argumentele pentru care proiectul nu este bun le-am trecut în motivarea avizului. Oportunitatea nu o pot stabili eu. Dacă SIIJ e făcută prin lege, tot prin lege trebuie desfiinţată, dar repet, oportunitatea nu o pot stabili eu", a declarat Florin Iordache. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel