Conferinţă de pace la Berlin. S-a ajuns la un acord

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Angela Merkel a anunțat un acord al țărilor implicate în conflictul din Libia. 

Liderii principalelor ţări implicate în conflictul din Libia s-au angajat duminică să respecte embargoul asupra armelor, decis în 2011 de Organizaţia Naţiunilor Unite, a anunţat cancelarul german, Angela Merkel, duminică, după un summit la Berlin, scrie Agerpres. 

"Am convenit că vrem să respectăm acest embargo asupra armelor şi că acest embargo va fi controlat mai strict decât înainte", a declarat Merkel presei după conferinţa privind conflictul libian, conform France Presse.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi secretarul general al Naţiunile Unite, Antonio Guterres, prezintă detalii despre acordul privind Libia într-o conferinţă de presă.

Decizia luată de șefii de state

Participanţii internaţionali au căzut de acord şi să pună capăt sprijinului militar pentru facţiunile aflate în conflict în Libia, conform unor surse citate de dpa. O declaraţie semnată de 16 state şi organizaţii prezintă de asemenea planuri de eforturi internaţionale pentru monitorizarea implementării embargoului, care a fost în vigoare de aproape un deceniu, dar fără prea mult succes în ţara sfâşiată de război. Conform acordului, încălcările fragilului armistiţiu, care se manifestă şi în prezent în Tripoli şi în împrejurimile capitalei libiene, vor fi sancţionate.

Mulțumiți de rezultat. Au plecat deja de la conferință

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat mulţumită de rezultat. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, cel rus, Vladimir Putin, şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, au părăsit deja conferinţa.

Libia se află în criză încă de la răsturnarea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011. În ultimele luni, un război civil a escaladat între premierul Fayez al-Serraj recunoscut internaţional şi comandantul rival Khalifa Haftar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel