Compania Municipală Energetica, capital majorat cu 1,2 miliarde lei

Consiliul General al Capitalei urmează să participe cu suma de peste 1,2 miliarde lei la majorarea de capital social al Companiei Municipale Energetica Bucureşti SA (CMEB).

În urma unei astfel de modificări, capitalul social al companiei ar urma să fie de 1.562.328.000 lei, divizat în 156.232.800 acţiuni nominative deţinute de Municipiul Bucureşti (99,99996%), comuna Chiajna (0,00002%) şi oraşul Popeşti Leordeni (0,00002%). 'Scopul majorării capitalului social al societăţii prin emisiunea de noi acţiuni în schimbul unor noi aporturi în numerar este susţinută de considerentul privind realizarea conceptului de SACET, prin preluarea creanţelor deţinute de către creditorii ELCEN SA cât şi a investiţiilor realizate de ELCEN SA', reiese din expunerea de motive.

Se va putea moderniza sistemul de încălzire

Potrivit raportului de specialitate, suma de 1.262.582.150 lei este necesară pentru a achiziţiona creanţe deţinute de creditori împotriva ELCEN în cuantum total de 1.077.778.143,59 lei. De asemenea, urmează să se achite ELCEN suma de 184.804.000 lei reprezentând contravaloarea unor investiţii şi stocuri. 'Prin realizarea majorării de capital social al CMEB SA se pun bazele conceptului de SACET, se pot accesa liniile disponibile de finanţare pe fonduri europene puse la dispoziţie de Comisia Europeană pentru modernizarea serviciului de alimentare cu energie termică şi transportul acesteia, ce va conduce la reducerea costurilor şi la recuperarea investiţiei, prevede documentul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel