Compania de Drumuri, atenționare pentru șoferi din cauza avertizărilor meteo

soferi, viteza la volan
soferi, viteza la volan

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) recomandă şoferilor să reducă viteza, să mărească distanţa în mers şi să folosească luminile în mod corespunzător în contextul atenţionărilor meteorologilor care anunţă ninsori, ceaţă şi precipitaţii mixte până duminică noaptea. 

'Pentru prevenirea unor evenimente neplăcute ce pun în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile naţionale şi autostrăzi, se impun următoarele: reducerea vitezei până la evitarea oricărui risc, mărirea distanţei în mers şi folosirea corespunzătoare a luminilor.

Pe autostrăzi trebuie respectate şi alte reguli specifice: nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă!, porniţi luminile de avarie în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice şi echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari!', se arată într-un comunicat al CNAIR, remis sâmbătă Agerpres.

Totodată, în condiţii de ceaţă, reprezentanţii companiei de drumuri recomandă adaptarea vitezei şi evitarea depăşirilor riscante. De asemenea, CNAIR precizează că este indicată folosirea luminilor de întâlnire iar luminile de ceaţă trebuie folosite doar dacă vizibilitatea scade semnificativ şi aceasta se face împreună cu luminile de întâlnire.

Pregătirile de iarnă au început

Pe de altă parte, CNAIR arată că pregătirile pentru iarnă au început în toate zonele cu probleme şi se va împrăştia material antiderapant acolo unde condiţiile meteo vor impune acest lucru.

'În zona de munte şi acolo unde stratul de zăpadă s-a aşternut deja, recomandăm echiparea maşinii cu cauciucuri de iarnă şi cu echipament specific de intervenţie în cazul unor evenimente nedorite', subliniază compania de drumuri. Drumurile naţionale pe care s-a intervenit cu autoutilaje care au răspândit material antiderapant sunt: DRDP Bucureşti - DN 1, DN 1A şi DN 71, DRDP CRAIOVA - DN 67C, DRDP Timişoara - DN 57B şi DN 66A, DRDP Cluj - SDN Cluj şi SDN Baia Mare, DRDP Braşov - DN 12A, DN 12C, DN 13A, DN 13B şi A1 - Sălişte, DRDP Iaşi - DN 17. În total s-a acţionat cu 27 autoutilaje şi s-au răspândit 42,5 tone material antiderapant.

Avertizare meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate în nordul şi centrul ţării şi precipitaţii mixte abundente în nord - est valabilă de sâmbătă noaptea până duminică noaptea. Judeţele care vor intra sub Cod galben de ninsori sunt: Maramureş, Suceava, Botoşani, Sălaj, Bistriţa - Năsăud, Bihor, Cluj, Mureş, Harghita, Neamţ, Iaşi, Arad, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin şi Hunedoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel