Coliziune între o navă militară americană cu un vas comercial: 10 marinari dispăruți

Distrugătorul USS John S. McCain al marinei militare americane s-a ciocnit, luni, cu nava comercială Alnic MC la este de Singapore, informează Reuters. Zece marinari sunt dați dispăruți de la bordul distrugătorului, iar alți cinci sunt răniți. USS John S. McCain se îndreaptă spre port cu ajutorul propriilor mijloace de propulsie, a precizat marina militară a SUA.

Incidentul a avut loc în timp ce distrugătorul se îndrepta către portul Singapore, pentru o escală de rutină. "Rapoartele inițiale arată că John S. McCain a suferit avarii în zona tribord pupa", adaugă un comunicatul al US Navy.

În zonă o misiune de căutare și salvare la care participă elicoptere și nave din Singapore — inclusiv remorchere — și o aeronavă a marinei militare americane. În regiunea respectivă, traficul maritim este unul din cele mai aglomerate din lume, iar volumul de mărfuri și petrol transportat reprezintă aproximativ un sfert din totalul mondial.

Distrugătorul din clasa Arleigh Burke, înarmat cu rachete teleghidate, face parte din Flota a 7-a americană și are baza la Yokosuka, în Japonia. Numele său este dat de doi amirali din US Navy (marina militară a Statelor Unite) — tatăl și bunicul senatorului John McCain, fost candidat la președinția SUA. Senatorul a difuzat în rețeaua Twitter un mesaj în care arată că el și soția sa, Cindy, se roagă pentru marinarii de pe distrugător.

Alnic MC, sub pavilion liberian, este un petrolier care poate transporta și chimicale, cu o lungime de 183 de metri și o capacitate de 50.760 tone deadweight. Datele comerciale arată că naviga cu balast, nefiind încărcat la capacitate cu petrol, iar după coliziune s-a oprit la 10-20 de kilometri de coasta de est a peninsulei Pengerang din Malaezia. (Agerpres)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel