Cofondatorul OceanGate, compania care deţinea submersibilul Titan, vrea să trimită 1000 de oameni pe Venus, într-o "colonie plutitoare"

Fotografie de la ZCH, Pexels
Fotografie de la ZCH, Pexels

Guillermo Sohnlein, cofondatorul companiei OceanGate, a intrat în atenţia publicului după tragedia submersibilului Titan. 

Doar că OceanGate nu este singurul proiect de anvergură al lui Sohnlein. Omul de afaceri vrea să trimită 1000 de oameni să trăiască în atmosfera planetei Venus, până în 2050. 

Iar tragedia cu submersibilul Titan nu i-a clintit deloc ambiţiile, acesta spunând că omenirea trebuie să continue să împingă limitele inovării. 

"Cred că e mai puţin ambiţios şi mult mai realizabil decât să punem un milion de oameni pe suprafaţa planetei Marte până în 2050", a declarat acesta, conform Business Insider

Deşi este adesea numit "geamănul Pământului", Venus nu pare locul ideal pentru oameni. Până şi Sohnlein este de acord cu asta. 

"Este perfect adevărat că atunci când vorbim de plecat pe Venus, ridicăm multe sprâncene în afara industriei spaţiale. Şi chiar şi în industrie", a declarat afaceristul. 

Venus este cea mai caldă planetă din Sistemul Solar. Atmofera sa este formată din dioxid de carbon, temperatura de la suprafaţă este atât de ridicată încât poate topi plumbul, iar ploile sunt din acid sulfuric. Nici presiunea atmosferică nu este mai prietenoasă, ea fiind de 90 de ori mai mare decât cea de pe Pământ, conform NASA. 

Cu toate astea, Sohnlein nu vede motive pentru care oamenii nu ar trebui să încerce să trăiască pe această planetă. El indică cercetări care arată că există o porţiune din atmosfera planetei, situată la 30 mile înălţime de la suprafaţă, unde oamenii ar putea supravieţui, pentru că temperaturile sunt mai scăzute, iar presiunea este mult mai puţin intensă. 

Dacă ar fi construită o staţie spaţială care să reziste ploilor de acid sulfuric, spune Sohnlein, atunci sute de oameni, chiar mii, ar putea trăi cândva în atmosfera planetei. Ba mai mult, el spune că o colonie plutitoare ar putea găzdui 1000 de oameni în atmosfera planetei Venus până în 2050. Nu este clar, însă, cum se va întâmpla asta. 

If a space station could be designed to withstand the sulfuric acid in the clouds, Söhnlein says, hundreds to thousands of people could someday live in the Venusian atmosphere. 

"Cred că ceea ce mă face să continui este faptul că vreau să fac din umanitate o specie multi-planetară. Vreau asta de când aveam 11 ani. Am avut mereu visul de a fi comandantul primei colonii marţiene, spre exemplu", a mai declarat Sohnlein. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel