Urmărește emisiunea live


COD GALBEN DE INUNDAŢII pe râuri din 11 judeţe, până luni după-amiază

Hidrologii au transmis o avertizare cod galben pentru râuri din judeţele Vâlcea, Gorj, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Braşov, Sibiu, Covasna, Buzău şi Vrancea, unde până luni după-amiază se pot produce inundaţii locale.

Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de vineri, ora 21.00, până luni, la ora 14.00, vor fi sub avertizare cod galben râurile din bazinele hidrografice Lotru (judeţul Vâlcea), Olteţ superior şi mijlociu şi alţi afluenţi ai Oltului (judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş), Argeş superior şi mijlociu şi afluenţii săi (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa superioară şi mijlocie şi afluenţii săi (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău superior şi mijlociu şi afluenţii săi (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat şi Putna (judeţele Vrancea şi Buzău).

Citește și: Vremea să răcește brusc. Va ploua în toată țara (27 martie-29 martie)

Şi afluenţii Oltului din judeţele Covasna, Braşov şi Sibiu vor fi sub avertizare cod galben de inundaţii, de sâmbătă, ora 06.00 până luni, la ora 14.00.

Fenomene hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenţi de grad inferior ai râurilor avertizate şi pe râurile mici din zona de munte, a precizat INHGA.

Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizat că de vineri, ora 14.00, până duminică, la aceeaşi oră, vor fi ploi în toate regiunile, iar la munte, precipitaţiile vor duce la topirea stratului de zăpadă.

În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zona montană aferentă vor fi ploi torenţiale vineri, iar sâmbătă, averse vor fi mai ales în estul, sudul şi centrul ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat în 24 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel