CNA, modificări la Codul audiovizual. Ce prevederi au fost votate

Elena Badea / 08 feb 2017 / 20:26 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au votat, miercuri, o serie de prevederi privind protecţia minorului, dreptul la propria imagine, respectarea vieţii private şi defăimarea din Codul audiovizual.

La articolul 6 s-a stabilit că radiodifuzorii nu au voie să dea elemente de identificare, cu sau fără voie, ale copiilor între 14 şi 16 ani, dacă minorul este victimă sau martor, iar între 16 şi 18 ani s-a păstrat varianta cu acceptul minorului, a părintelui sau a tutorelui, stipulându-se ca acceptul să fie la "solicitarea scrisă".

Pentru articolul 18, alineatul 1, care prevede că nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat, s-a adăugat prevederea "sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate", iar la litera b) care prevedea "scene de sex, limbaj sau comportament obscen" a fost adăugat "trivial şi vulgar". De asemenea, la litera c) a fost stipulat că nu pot fi prezentate persoane în ipostaze degradante, "chiar dacă acestea şi-au dat acordul", potrivit Agerpres.

În cazul articolului 32, la alineatul 2 care stipulează că "nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată" a fost adoptată o modificare: "Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la demnitate, la propria imagine şi la respectarea vieţii private, aşa cum acestea sunt recunoscute şi ocrotite de Codul civil; simpla invocare a acordului prealabil al persoanei nu poate justifica încălcarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri şi nici nu poate înlătura răspunderea furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conţinutul programului, prevăzută la art. 3 al Legii audiovizualului".

Citește și: Ședință CNA, scandal. Modificarea codului audiovizualului

La articolul 40, care face referire la dreptul la propria imagine, a fost adăugat că, în cazul în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, "furnizorul de servicii media audiovizuale trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; respectarea acestui principiu presupune condiţii nediscriminatorii de exprimare până la finalul aceluiaşi program în cadrul căruia s-au făcut acuzaţiile. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie precizat acest fapt". "Orice material înregistrat în care se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conţină şi opinia acesteia. În situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt", se mai stipulează în noua formă a Codului.

Articolul 47, privind defăimarea, a fost reformulat în întregime, adăugându-se, pe lângă interzicerea manifestărilor antisemite sau xenofobe din programele audiovizuale, şi stoparea celor rasiste. Alineatul 3, nou în totalitate, precizează că: "Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/ comunităţi definit/ e de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice", iar alineatul 4 stipulează că "sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unei persoane pe baza apartenenţei acesteia la un grup/ o comunitate definit/ ă de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice".

Citește și: Amendă CNA. Rareș Bogdan: Nu voi îngenunchea și nu voi tăcea!

Pe parcursul dezbaterilor de miercuri majoritatea amendamentelor propuse de Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale (ARCA) şi de PRO TV au fost respinse.

CNA a început în anul 2015 discuţiile privind modificările la Codul audiovizual, ele urmând a fi finalizate până la sfârşitul lunii februarie.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25