CLUJ: O studentă de origine franceză s-a sinucis

O studentă de origine franceză care studia la UMF Cluj și-a pus capăt zilelor.

Tânără s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care stătea cu chirie. Proprietarul apartamentului a fost cel care i-a alertat pe polițiști. Până la acest moment, nimeni nu știe de ce studenta din Franța a recurs la acest gest disperat.

Se pare că fata s-ar fi aruncat de la etaj în jurul orei 03:00, atunci când un vecin a spus că a auzit o bubuitură, fără să-şi dea seama, însă, ce anume a provocat respectivul zgomot. Cum zona era slab luminată, trupul tinerei a fost zărit abia în această dimineaţă, scrie CityNews.

Pe de altă parte, poliţiştii care au vrut să intre în apartament au găsit uşa acestuia blocată prin interior. În locuinţă, însă, nu au existat urme de violenţă.

"În jurul orei 07:30, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o studentă de origine franceză a decedat după ce ar fi căzut de la etajul 4 al unui bloc de pe strada Observatorului. Trupul neînsufleţit al tinerei a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

VEZI ȘI: Miliardarul Costel Comana s-a sinucis în toaleta unui avion. Era urmărit pentru dare de mită

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel