Clubul Poli Iaşi, amendat cu 10.000 de lei de Comisia de Disciplină a FRF

Clubul Politehnica Iaşi a fost amendat cu suma de 10.000 de lei de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, în urma incidentelor de la meciul cu FC Botoşani, desfăşurat la Botoşani, în etapa a 13-a a Ligii I.

FC Botoşani, club oaspete în meciul amintit, a fost amendat în şedinţa de miercuri cu 5.000 de lei pentru aceleaşi încălcări ale regulamentului. FC Botoşani a câştigat meciul cu scorul de 3-0.

Clubul Astra Giurgiu a fost amendat cu 6.000 de lei, fiind penalizat cu câte 3.000 de lei pentru neexecutarea hotărârilor Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor în cazurile jucătorilor Azdren Llullaku şi Neluţ Roşu.

De asemenea, Comisia de Disciplină a acceptat comasarea dosarelor în cazul fotbalistului Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova), acuzat de comportament rasist faţă de Bradley De Nooijer (FC Viitorul), în timp ce plângerile clubului din Bănie împotriva antrenorului Cătălin Anghel şi jucătorului Bogdan Ţîru (ambii de la FC Viitorul) au fost suspendate până la soluţionarea dosarului aflat pe rolul comisiei ce judecă în cadrul FRF. AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel