Scandalul gunoiului de la Sectorul 1: Ce prevede noul contract cu BRAI-CATA

Sursa foto: Facebook Clotilde Armand
Sursa foto: Facebook Clotilde Armand

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a primit împuternicire din partea Consiliului Local al Sectorului 1 să rezilieze contractul cu Romprest, prestatorul de salubritate al municipalităţii. Ce prevede noul contract încheiat cu BRAI-CATA.

UPDATE: Avocatul Cuculis spune că e ilegal contractul. Vezi aici mai mult

Acest contract ține până pe data de 22 august, cu posibilitatea prelungirii cu încă 30 de zile, potrivit Antena 3. Prevede ca operatorul de salubritate BRAI-CAT să cureţe gunoiul de pe spaţiile verzi din Sectorul 1 pentru suma de 75.000 de lei cu tot cu TVA. De asemenea, prevede ca operatorul de salubritate să strângă doar 100 de tone de deşeuri pentru această sumă. Contractul a fost semnat pe data de 23 iulie, vineri, când încă nu se dăduse starea de alertă în Sectorul 1. Acesta a intrat în vigoare la miezul nopţii, sâmbătă, pe 24 iulie.

"Asta înseamnă să nu renunți. E o mare victorie"

"Dincolo de linșaje mediatice, dincolo de jignirile și calomniile împotriva mea, după lungi bătălii, după ziua de vineri când consilierii PSD și PNL nu s-au prezentat la ședința de consiliu și au făcut front comun pentru compania care șantajează autoritatea locală și cetățenii din București, astăzi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarul Sectorului 1 în vederea unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. De astăzi primarul poate solicita Justiției rezilierea contractului cu Romprest. Asta înseamnă să nu renunți. E o mare victorie. Este ceea ce trebuia făcut de toți primarii dinaintea mea", a scris Clotilde Armand pe Facebook.

Vezi și: Contract nou ridicare gunoi în Sectorul 1. Clotilde Armand: Prețul este mai mic decât cel prestat de Romprest

Clotilde Armand, împuternicită să rezilieze contractul cu Romprest

Conform Antena 3, Consiliul Local al Sectorului 1 a dat acest mandat primarului Clotilde Armand, cu 17 voturi şi 9 abţineri, dar a impus şi condiţii. Astfel, dacă vor exista clauze şi prevederi care vor impune Primăriei plata unor despăgubiri, acestea vor fi suportate integral de primarul Clotilde Armand. 

Clotilde Armand a convocat marţi o şedinţă a Consiliului local care a avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind mandatarea primarului Sectorului 1 în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy