€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Clopote pentru Regele Mihai în toată ţara. Doar de trei ori

clopote_49725800
 

Clopotele catedralelor, mănăstirilor şi bisericilor din întreaga ţară vor fi trase în trei momente distincte în cadrul ceremoniilor religioase oficiate cu prilejul înmormântării...

Un prim moment va fi miercuri, la ora 11,00, când este programată sosirea sicriului pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă', se precizează într-un comunicat transmis Agerpres.

Conform sursei citate, clopotele vor fi trase de două ori sâmbătă - mai întâi la ora 12,30, la începutul slujbei de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, apoi la ora 18,30, la începutul ceremoniei religioase de îngropare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

'Întrucât spaţiul Catedralei Patriarhale din Bucureşti este insuficient de încăpător pentru toţi invitaţii, Casa Regală a solicitat Patriarhiei Române ca în interiorul Catedralei şi în spaţiile din imediata ei proximitate să aibă acces doar Familia Regală şi un număr restrâns de invitaţi, în timpul slujbei de prohodire (înmormântare), sâmbătă, 16 decembrie 2017, orele 12,30 - 14,00', se menţionează în comunicatul transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close