Climă extremă, boli şi foamete: Efectele schimbărilor climatice în Marea Mediterană

Efectele schimbării climatice se accelerează în ţările mediteraneene, avertizează un studiu publicat de Nature Climate Change.

Studiul prognozează pentru următorii ani o reducere a cantităţii ploilor în timpul verii, mai multe boli şi mai multe migraţii, foamete şi conflicte, relatează luni EFE. Studiul, condus de geograful german Wolfgang Cramer, descrie pentru prima dată multiplele schimbări cu care se vor confrunta locuitorii din zona mediteraneeană în următorii ani ca urmare a efectelor schimbărilor climatice.

La studiu au participat 18 instituţii internaţionale, printre care Universitatea Politehnică din Madrid, Universitatea Autonomă de la Barcelona sau Euro-Mediterranean Centre for Climate Change (CMCC). În ultimul secol, temperaturile din bazinul mediteranean au crescut cu 1,4 grade, ceea ce înseamnă cu 0,4 % mai mult decât media globală, iar în ultimii 20 de ani nivelul mării a crescut cu 6 centimetri iar aciditatea apei a scăzut. În consecinţă, 'precipitaţiile estivale se vor reduce cu între 10 - 30 % în unele regiuni, ceea ce va avea ca rezultat o scădere a cantităţii de apă necesară agriculturii', a declarat Ana Iglesias, coautore a lucrării.

Creşterea nivelului mării

În paralel, reducerea stratului de gheaţă în Antarctica, Groenlanda şi în zonele muntoase va accelera creşterea nivelului mării mai mult decât a fost prevăzut, ceea ce va 'afecta în special regiunile meditareneene, unde o mare parte a populaţiei trăieşte în zonele de coastă', a subliniat ea.

Odată cu aceasta vom asista 'la o creştere a numărului de furtuni şi la pătrunderea apei mării în regiunile agricole din zonele de coastă', precum Delta Nilului, notează cercetătoarea într-un comunicat publicat de Universitatea Politehnică din Madrid. Aceste schimbări ale climei vor provoca şi pagube colaterale, deoarece încălzirea va multiplica valurile de caniculă şi poluarea, ceea ce ne va afecta sănătatea.

Se înmulțesc bolile

Studiul asigură că va creşte numărul bolilor respiratorii, cardiovasculare şi cele transmise de ţânţari precum virusul West Nile, dengue sau chikunguńa, care se vor extinde şi în alte teritorii. Şi nu în ultimul rând, avertizează cercetătorii, în ţările în care instabilitatea politică este deja o problemă, prin adăugarea efectelor schimbării climatice, factorii de risc socio-economici se vor multiplica, 'generând o mai mare instabilitate în regiuni şi aducând mai multă foamete, migraţii şi conflicte'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel