Cîţu anunţă dezastrul la buget. Deficit uriaş

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Florin Cîţu a anunţat estimările privind deficitul pentru anul 2020.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a prezentat estimările privind scăderea PIB pentru anul 2020, în contextul crizei provocate de coronavirus.

"Este o rectificare bugetară care vine mai devreme decât eram obişnuiţi pentru că a fost nevoie de unele măsuri de susţinere a economiei. Pachetul care vine pentru susţinerea economiei, cumulat, are o valoare de aproape 3% din PIB. Vorbim aici de şomaj tehnic, garanţii pentru IMMInvest, ajutorul pentru profesii liberale, indemnizaţii concedii medicale, sănătate, ajutor pentru părinţi, stimulente cadre medicale, plus facilităţile fiscale pentru companii.

Toate acestea însumate duc la un pachet de 3% din PIB, ceea ce înseamnă că şi deficitul se va schimba. Coordonatele macro de la care pornim: Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează că economia va avea o contracţie de minus 1,9% şi un deflator PIB de 4,9%. Asta înseamnă o creştere generalizată a preţurilor în economie şi un PIB nominal de 1,08 miliarde de lei faţă de 1,12 miliarde de lei cât am avut în vedere la bugetul iniţial", a declarat ministrul Finanţelor.

Cîţu: Deficit estimat pentru acest an de 6,7% din PIB

"În aceste condiţii, deficitul bugetului general consolidat creşte de la 40,5 miliarde de lei la 72,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă un deficit estimat pentru acest an de 6,7% din PIB. Acestea sunt estimări pe care le facem în acest moment. Cu datele pe care le avem. Deficitul bugetului general consolidat se majorează în termeni cash cu suma de 31,9 miliarde de lei.

Pe partea de venituri, criza prin care trecem astăzi a însemnat un şoc puternic pentru veniturile pe care le estimăm în acest an şi din economia internă estimăm că vom încasa mai puţin cu 23, 2 miliarde lei. Aceasta este influenţa negativă asupra veniturilor. Dar, din discuţiile cu Comisia Europeană, estimăm că vom primi de la CE, 3,8 miliarde de lei pe venituri, ceea ce înseamnă că pe sold, pe net, veniturile scad în bugetul general consolidat cu 19,4 miliarde lei", a declarat Florin Cîţu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel