Explozie Arad. Cine sunt cei trei bărbați care au stat la cafea cu afaceristul

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

S-a aflat cine sunt cei trei bărbați care au stat la cafea cu Ioan Crișan, afaceristul care a murit după ce mașina în care se afla a explodat, în Arad.

Cine sunt cei trei bărbați

Cele trei persoane cu care s-a întâlnit afaceristul, în dimineaţa de sâmbătă, înainte de a-și pierde viața, ar fi prieteni apropiaţi ai acestuia, potrivit Antena 3. Este vorba despre ospătarul cafenelei, cel cu bluză roşie care a ajuns primul lângă maşină. Cea de-a doua persoană este responsabilul supermarketului. Acesta susţine că el se afla deja la masă şi îşi bea cafeaua în momentul în care a intrat Ioan Crișan cu o pungă în care avea pește şi care a ajuns în posesia bărbatului cu şapcă, cel care îl conduce la maşină şi apoi se îndepărtează, spune el, pentru a-şi duce plasa cu pește în maşină.

Vezi și: Explozie Arad. Pistă nouă în cazul uciderii lui Ioan Crișan. De unde ar fi provenit bomba folosită

Procurorii au schimbat încadrarea juridică

Surse din anchetă au declarat, astăzi, pentru Mediafax, că s-a finalizat necropsia cadavrului după explozia de la Arad. S-a stabilit, astfel, că este vorba cu certitudine de Ioan Crișan, ADN-ul fiind confirmat. Cauza morții a fost stabilită ca fiind explozia și inhalarea de gaz.

Între timp, procurorii au schimbat încadrarea juridică din omor în omor calificat cu premeditare. Duminică a fost finalizată cercetarea la fața locului , iar procurorul de caz a dispus mai multe expertize și constatări. În acest caz, au fost audiate mai multe persoane. Dosarul este cercetat de Parchetul General. Sâmbătă, când Parchetul General a anunțat preluarea anchetei, erau efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Vezi și: Explozie Arad. Dan Antonescu, specialist criminolog, despre amplasarea bombei: E adevărat că...

Ce spune proprietarul vulcanizării la care afaceristul fusese

Cu cinci zile înainte să moară în explozia maşinii, Ioan Crişan a mers la o vulcanizare unde a stat 15-20 de minute ca să schimbe două anvelope şi să comute o roată de la maşina sa, Mercedez Benz, scrie Mediafax. Marius Stoia, proprietarul vulcanizarii care a văzut maşina lui Ioan Crişan înainte de explozie, a povestit cum a decurs intervenţia şi ce a vorbit cu afaceristul, un obişnuit în atelierul său.

El a spus că Ioan Crișan a venit la atelier luni, în 24 mai și i-au fost schimbate două anvelope pe faţă şi a comutat o roată pe spate. "În jur de 15-20 de minute (a stat aici - n.r.). A venit cu mine în birou, a venit cu mine, aici, pe terasă, a servit un fresh, i-am făcut factura, a plecat şi asta a fost tot”, a spus Marius Stoia.

El nu a putut preciza dacă în tot acest timp, maşina a fost închisă sau deschisă. „Asta nu ştiu să vă spun. Angajaţii mei au muncit la maşină. Nu ştiu dacă a fost închisă sau deschisă. Toţi suntem şocaţi de cele întâmplate”, a spus Stoia.

Întrebat dacă a umblat vreunul dintre angajaţi la maşină, în interior, patronul vulcanizării a spus că nu ar fi avut de ce să umble. „Noi am lucrat doar la roţi. Nu aveam ce să căutăm în interiorul maşinii”, a răspuns el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel