Cine este noul șef al CIA

brennan dc
brennan dc

 John Brennan a fost ales de Barack Obama să preia frâiele CIA.  El consilier în lupta împotriva terorismului al preşedintelui american la Casa Albă și este un fost spion al Agenţiei Centrale americane de Informaţii, al cărei şef de filială în Arabia Saudită a fost, relatează AFP, citat de realitatea.net.

John Brennan, în vârstă de 57 de ani, a petrecut 25 de ani în cadrul CIA şi se află în fruntea luptei împotriva Al-Qaida. El este una dintre persoanele prezente alături de preşedinte în subsolul Casei Albe în ziua în care Osama ben Laden este ucis de către un comando american, moment imortalizat într-o celebră fotografie oficială. A doua zi, el dezvăluie presei avide de detalii condiţiile raidului, dar, în confuzia de atunci, oferă informaţii asupra cărora Casa Albă va reveni, de exemplu cu privire la utilizarea de către ben Laden a uneia dintre soţiile sale pe post de scut uman.

Același Brennan îl anunţă pe preşedinte, la 14 decembrie, că un atacator puternic înarmat a ucis 20 de copii la o şcoală din Connecticut. El a "lucrat timp de decenii la CIA, iar de la (atentatele teroriste de la) 11 septembrie se află pe linia frontului în lupta împotriva Al-Qaida", a rezumat un oficial din cadrul administraţiei americane.

Americanul a fost director de cabinet al directorului CIA în perioada 1999-2001, iar ulterior director al Centrului Naţional american de luptă împotriva terorismului, în perioada 2004-2005.

Nominalizarea la conducerea CIA a lui John Brennan reprezintă o a doua şansă. În 2009 el a fost candidat la conducerea Agenţiei Centrale, dar declaraţii cu privire la utilizarea torturii în timpul administraţiei preşedintelui George W. Bush - în cursul căreia se afla în post - i-au "torpilat" candidatura. Deşi a denunţat practica simulării înecului ("waterboarding") drept contrară valorilor americane, el a fost îndepărtat din cauza implicării sale în programul contestat de detenţie şi interogare al Agenţiei.

De când s-a alăturat echipei lui Barack Obama, cel mai important proiect al său vizează programul de atacuri cu avioane fără pilot în Afganistan, Pakistan şi Yemen, a cărui talie a fost multiplicată de actualul preşedinte. Casa Albă dorea să stabilească reguli de durată privind definirea condiţiilor în care poate să fie vizat un suspect de terorism.

"Încercăm să definim un ansamblu de reguli, de criterii, pentru a avea un proces de decizie cu privire la acţiunile noastre anti-teroriste - acţiuni directe, letale - astfel încât, indiferent de locul unde sunt luate, să fim siguri că sunt luate din motive bune şi într-un mod adecvat", declara el pentru Washington Post, în octombrie.

Deşi sunt disponibile puţine informaţii biografice despre Brennan, un schimb de replici cu jurnalişti, în august 2010, ilustrează etica activităţii sale. "Relaxarea nu este trucul meu", i-a răspuns unui jurnalist care l-a întrebat dacă face pauze în activitate.

John Brennan îl succede la conducerea CIA pe fostul general David Petraeus, nevoit să demisioneze în noiembrie după dezvăluirea unei relaţii extraconjugale cu biografa sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel