Cine a ucis-o pe Daria, fiica lui Aleksandr Dughin. I-a fost publicat numele

Sursa foto: captură video YouTube  Iv Di
Sursa foto: captură video YouTube Iv Di

Cazul asasinării jurnalistei Daria Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin, ideolog al Kremlinului, a fost soluţionat.

Asasinatul ar fi fost executat de o femeie membră a serviciilor secrete ucrainene, care a planificat atentatul timp de o lună şi a reuşit imediat după comiterea lui să părăsească Rusia către Estonia, relatează Reuters şi CNN, citând agenţiile de presă ruse. Potrivit FSB, crima a fost pregătită şi comisă de serviciile secrete ucrainene", iar autorul ei a fost identificat drept un cetăţean ucrainean, Natalia Vovk, născută în 1979, scrie Agerpres.

Aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022, împreună cu fiica sa Sofia Şaban, născută în 2010. În ziua crimei, Vovk şi Şaban au participat la festivalul de muzică şi literatură "Tradiţii", unde Daria Dughina a fost prezentă ca oaspete de onoare, a stabilit serviciul secret rus.

"Pe 21 august, după explozia amorsată de la distanţă asupra autoturismului Toyota Land Cruiser condus de Dughina, Vovk şi fiica sa au plecat (din Rusia) prin regiunea Pskov către Estonia", detaliază FSB.

Pentru a-şi planifica crima şi a culege informaţii despre stilul de viaţă al Dariei Dughina, Vovk a închiriat un apartament la Moscova în aceeaşi clădire unde locuia şi victima. În spionarea Dariei Dughina agenta ucraineană a folosit şi un autoturism Mini Cooper, căruia i-a schimbat mai multe plăcuţe de înmatriculare. Astfel, potrivit FSB, la intrarea în Rusia vehiculul avea un număr de înmatriculare al "Republicii Populare Doneţk" (provincie separatistă pro-rusă din estul Ucrainei, n.red.), la Moscova a circulat cu un număr kazah, iar la ieşirea din Rusia vehiculul avea un număr ucrainean.

Daria Dughina a murit sâmbătă seară după ce autoturismul pe care-l conducea a explodat. Ea participase împreună cu tatăl său la un eveniment în apropiere de Moscova. Aleksandr Dughin urma să plece de acolo împreună cu fiica sa cu acelaşi autoturism, dar în final a plecat cu o altă maşină. 

Citește și:

Ce ar putea urma după uciderea Dariei Dughina. Bogdan Chirieac: Kremlinul va profita. Atenție la ziua de 24 august!

Analistul politic Bogdan Chirieac a făcut un comentariu referitor la o posibilă intensificare a atacurilor Rusiei, în urma morții fiicei ideologului preferat al lui Vladimir Putin, Alexander Dughin.

"Kremlinul își va intensifica propaganda în interiorul Rusiei, pentru că în exterior nu are unde, plecând de la o faptă abominabilă, reală. Ceea ce s-a întâmplat cu Daria Dughina este o crimă. Vor profita de asta pentru a bombarda și mai mult Ucraina, pentru a comite alte pagube acolo”, a spus Bogdan Chirieac.

Analistul politic a făcut referire și la un anunț al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a avertizat asupra intensificării atacurilor rusești.

"Oricum erau așteptări ca pe 24 august, de Ziua Națională a Ucrainei, să aibă loc mari ofensive, cu mari pierderi de vieți omenești și așa mai departe. Este înspăimântător că se întâmplă asta pe pământ european”, a mai precizat Bogdan Chirieac, într-o intervenție telefonică la postul România TV.

Ucraina se pregătește pentru atacuri intense după ce fiica Dughin a fost asasinată: „Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât, ceva deosebit de crud”

Ucraina se pregătește pentru o intensificare a atacurilor rusești cu rachete care să coincidă miercuri cu ziua independenței, ca urmare a morții fiicei ideologului rus ultranaționalist.

Armata țării a avertizat că Rusia a pus cinci nave de război cu rachete de croazieră și submarine în Marea Neagră și că Moscova poziționează sisteme de apărare aeriană în Belarus. Adunările mari au fost interzise la Kiev timp de patru zile, de luni încolo.

În noaptea de sâmbătă, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că „Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât, ceva deosebit de crud” săptămâna aceasta, când țara sărbătorește cea de-a 31-a aniversare a independenței, scrie The Guardian. De asemenea, forțele armate ale țării au avertizat duminică seara că Rusia a închis spațiul aerian în regiunile de graniță între 22 și 25 august.

Tensiunile dintre cele două țări în război riscă să se amplifice și mai mult după uciderea Dariei Dughina, al cărei tată este ideologul rus Alexander Dughin, la periferia Moscovei, sâmbătă seara. Investigațiile asupra crimei continuă, deși unii șoimi ruși au încercat – fără dovezi – să dea vina pe Ucraina, care, la rândul ei, a negat orice implicare în atac, spunând că "nu este un stat terorist”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel