Chirieac: Klaus Iohannis este alesul lui Traian Băsescu. S-a săvârșit o mare eroare

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat, marți, imaginile care ar dovedi o presupusă vizită întreprinsă de liderul PNL, Klaus Iohannis, la Vila Lac 3, locuința de protocol a președintelui Traian Băsescu.

Citește și: Iohannis: Nu m-am întâlnit cu Băsescu la Vila Lac 3. Am fost la un eveniment organizat de Ambasada SUA


"Iohannis, alesul lui Băsescu"

Analistul politic a ironizat modul în care a încercat Iohannis să iasă cu bine din această situație, precizând că au făcut "o mare eroare" cei care l-au asociat pe Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, cu Traian Băsescu.

"Iese perfect. Exact cum e cu casele și cu meditațiile. Exact la fel de bine iese și din această situație. S-a săvârșit o mare eroare - și continui să fiu convins de acest lucru - atunci când unii au spus că dl Crin Antonescu era manipulat de dl Băsescu și era înțeles cu dl Băsescu. E o mare eroare. N-a fost niciodată vorba despre așa ceva. În cazul d-lui Klaus Iohannis există tot mai multe date. Acestea le aveți fotografiate. Mai sunt și multe alte informații, care nu știu dacă vor apărea în presă la un moment dat, că, într-adevăr, dl Iohannis este alesul d-lui Băsescu", a declarat Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Vezi și: Victor Ponta îl contrazice pe Klaus Iohannis. A fost la Traian Băsescu. Reacția RAPPS

Acesta nu crede însă că Traian Băsescu va fi numit prim-ministru de către Klaus Iohannis.

"Mă îndoiesc foarte tare că dl Băsescu mai poate fi prim-ministru.

(...) Eu nu știu dacă aliații din PDL știu acest lucru. Eu cred că nu. Dacă mă întrebați, eu nu cred că Vasile Blaga - șeful de campanie - știe de acest lucru", a continuat analistul politic.

Contracandidatul perfect pentru Victor Ponta

Bogdan Chirieac a adăugat că actualul lider al PNL este "la remorca" lui Traian Băsescu și reprezintă "contracandidatul ideal" pentru Victor Ponta.

"Dacă dl Crin Antonescu era candidat, vă asigur că n-ar fi fost la remorca lui Traian Băsescu. Dl acesta, Iohannis, este la remorca d-lui Traian Băsescu. Problema este că este contracandidatul ideal pentru dl Victor Ponta. În acest moment, dl Ponta este singurul candidat, de fapt. Dl acesta, Iohannis, e pe nicăieri", a conchis analistul politic.

Citește și: Klaus Iohannis - Traian Băsescu. Prezidențiabilul ACL l-ar fi vizitat pe președinte la Vila Lac 3

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel