China - România, demersuri importante. Țuțuianu, precizări

Adrian Țuțuianu
Adrian Țuțuianu

Republica Populară Chineză reprezintă una dintre marile civilizații ale umanității, iar, în prezent, renaște și se reconstruiește impunându-se pe o multitudine de planuri ca un puternic lider mondial. 

Relațiile bilaterale datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Primul contact diplomatic a avut loc, la Paris, în anul 1880. România a fost a treia țară din lume care a recunoscut Republica Populară Chineză, pe 5 august 1949.

Relațiile dintre cele două state s-au intensificat spre sfârșitul anilor 1950. După 1989, contactele bilaterale înregistrează o dinamicitate aparte, România devenind unul dintre cei mai importanți parteneri ai R.P. Chineze.

Creșterea schimburilor comerciale cunoaște creștere de la an la an. În prezent, schimburile comerciale se situează la peste 5 miliarde dolari. În România, sunt înregistrate, conform datelor de la Registrul Comerțului, aproximativ 10.000 de societăți cu capital chinez și capital mixt. Această realitate face ca R.P. Chineză să ocupe locul 16 în clasamentul general al investitorilor străini în România. Totuși, această poziție nu reflectă potențialul real al unei economii în plin proces ascendent.

Doar două firme cu capital românesc cu investiții de 1,5 milioane dolari

În R. P. Chineză sunt înregistrate doar două firme cu capital românesc cu investiții de 1,5 milioane dolari. Din dorința de a dezvolta relațiile comerciale, România face demersuri pentru a extinde sfera investițiilor, dar și pentru a atrage investiții în domeniul energetic, infrastructurii rutiere şi a domeniul agricol. Totodată, s-au intensificat relațiile în plan cultural, științific, sportiv și turistic pe baza unor programe de colaborare. La nivelul autorităților locale (județene, municipale) se derulează numeroase schimburi directe în baza a peste 30 de acorduri de înfrățire.

La nivel neguvernamental funcționează în cele două țări Asociația de prietenie România-Republica Populară Chineză cu sediul în București și filiale în toate județele țării. De asemenea, funcționează o asociație similară și la Beijing. Extrem de concludentă este activitatea institutului Confucius de la Sibiu și Cluj, avându-se în vedere faptul că partea română dorește înființarea unor filiale Confucius și în alte centre universitare din țară. Pe plan internațional între cele două țări prietene există o foarte bună colaborare în cadrul ONU și a altor organisme internaționale.

Noua conducere a Asociației de prietenie România - Republica Populară Chineză susține și depune toate eforturile pentru intensificarea relațiilor dintre cele două țări la nivel de înaltă performanță și salută participarea premierului României Viorica Dăncilă la reuniunea șefilor de guvern în format 16+1 care se va desfășura în Bulgaria şi va avea ca temă principală cooperarea dintre R.P. Chineză și Europa Centrală și de Est.

România are în Republica Populară Chineză un prieten prețios, sincer și profund cu care trebuie să dezvolte la cel mai înalt nivel relații economice, politice, culturale şi strategice, precizează președintele Asociației Române de Prietenie cu Republica Populară Chineză, conf.univ.Dr. Adrian Țuțuianu.

Vezi si: Adrian Țuțuianu, în fruntea Asociației de Prietenie România – China

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel