Cherecheş, trimis în judecată pentru luare de mită

Bogdan Cotigă / 24 sep 2018 / 14:50 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş l-a trimis în judecată pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată, conform site-ului Tribunalului Maramureş.

Conform aceleiaşi surse, DNA a înregistrat dosarul la Tribunalul Maramureş pe 21 septembrie. Alături de Cătălin Cherecheş, în dosar mai apar alţi patru inculpaţi; Wermelinger A.Marco, Trifa V. Nicolae Dan, Mihai Gh. Doru Adrian şi Mihai F. Sorinel. Dosarul ajuns în instanţă se referă la transporturile de pirită auriferă contractate de firma elveţiană Werko Trade AG care, împreună cu alte două companii din ţară, conform contractului, au transportat pirita din diferite depozite în Gara din Baia Mare, iar de aici mai departe spre portul Constanţa.

Autorizații, condiționate de sponsorizări

Procurorii DNA au reţinut, în urma cercetării demarate în anul 2013, că primarul municipiului Baia Mare ar fi refuzat iniţial celor două firme implicate în transportul minereului - Romaltyn Mining şi Silnef Mincup, autorizaţia de transport pe drumurile ocolitoare a oraşului până la plata unei sponsorizări pe lângă taxa legală percepută, sponsorizare care ar fi fost onorată de cei doi transportatori. În interceptările din dosar apare, pe lângă unul dintre coordonatorii firmelor implicate în transport, fostul prefect al judeţului Maramureş, Anton Rohian. 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25