CFR Cluj, pe marginea PRĂPASTIEI. S-a cerut intrarea în FALIMENT a clubului

CFR Cluj este amenințată de faliment.

Astăzi, a fost termen într-un proces pe care gruparea din Gruia îl are cu fostul sponsor tehnic. De asemenea, s-a cerut falimentul clubului.

'Este adevărat că am solicitat în instanță falimentul lui CFR Cluj'

'Este adevărat că am solicitat în instanță falimentul lui CFR Cluj, pentru nerespectarea prevederilor contractului semnat în luna mai 2017, pentru o perioadă de patru plus patru ani. Este adevărat că azi a fost termen la Tribunalul specializat Cluj, dar judecarea cauzei s-a amânat datorită faptului că avocații au solicitat la Înalta Curte de Casație și Justiție, strămutarea cauzei la altă instanță competentă. Dezamăgirea este că am constatat încă o dată că cei de la CFR Cluj nu-și respectă promisiunile. Dacă-și respectau, nu ajungeam în această situație.' a spus Teodor Luca,  șeful Joma România.

'În mai 2017, în urma promisiunilor făcute de proprietarul clubului, eu am semnat documentele prin care renunțam la procesul prin care solicitam celor de la CFR Cluj peste 500.000 de euro, ca daune contractuale, în urma contractului din perioada 2010-2016. Eu am crezut în promisiunile celor de acolo, doar ca să poată ieși din insolvență și să nu fie compromisă investiția de peste 5,5 milioane de euro, prin plata datoriilor de atunci”, a declarat Teodor Luca, pentru GSP.ro

'Am ajuns la vorba avocaților'

'Repet, în urmă cu 3 ani, am semnat documentul de renunțare la plata a jumătate de milion de euro, cu condiția semnării și derulării unui contract pentru o perioadă de 4 + 4 ani, pentru ca în această perioadă de timp să încercăm recuperarea unei părți din suma solicitată în instanță la acea dată. Din păcate, am primit doar promisiuni neonorate. Eu m-am ținut de toate promisiunile, scrise sau discutate.' a spus Luca.

Cei de acolo nu au mai făcut plățile din octombrie 2019, iar în acest răstimp am primit doar promisiuni. Eu tot timpul i-am transmis proprietarului, dar se pare că nu a înțeles faptul că totul în lumea asta este guvernat de legea efectului de bumerang: faci bine, primești bine, faci rău, primești rău!' a mai spus Luca, pentru sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel