Centrala nucleară de la Zaporojie a intrat în proprietatea Rusiei. Putin a semnat decretul

Vladimir Putin a semnat decretul prin care Rusia îşi însuşeşte centrala nucleară Zaporojie.

Rusia şi-a însuşit formal centrala nucleară Zaporojie din sudul Ucrainei, pe care o ocupă militar de la începutul lunii martie, potrivit unui decret semnat miercuri de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite AFP, citată de Agerpres.

La puţin timp după acest anunţ, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, care săptămâna aceasta are programate vizite la Kiev şi Moscova, a declarat că pleacă spre capitala ucraineană pentru a discuta despre crearea unei zone de protecţie în jurul centralei. Aceasta se află în zona oraşului Energodar, nu departe de linia frontului ce separă în sudul Ucrainei teritoriile controlate de Kiev şi cele ocupate de trupele ruse, în timp ce armata ucraineană câştigă teren în urma unei contraofensive.

Centrala Zaporojie, care furnizează circa o treime din producţia de energie electrică a Ucrainei şi pe care Rusia doreşte să o conecteze la reţeaua electrică din Crimeea, este din luna august ţinta unor bombardamente de artilerie pentru care Moscova şi Kievul se acuză reciproc şi care au stârnit temeri faţă de un posibil nou Cernobîl. Centrala se află sub controlul trupelor ruse, dar este operată de personal ucrainean. 

Citește și:

Contraofensivele ucrainenilor îi dau bătăi de cap liderului de la Kremlin. Putin: Plecăm de la principiul că situaţia se va stabiliza

Vladimir Putin şi-a manifestat speranţa că situaţia militară se va stabiliza în teritoriile ucrainene recent anexate de Moscova. Preşedintele rus a făcut aceste afirmații deşi acum trupele ruse sunt nevoite să se replieze în urma contraofensivei duse acolo de armata ucraineană, relatează Agerpres, citând AFP.

Plecăm de la principiul că situaţia se va stabiliza şi că vom putea dezvolta aceste zone într-un mod paşnic, a susţinut Putin la o întâlnire cu cadre didactice transmisă de televiziunea rusă.

După o serie de înfrângeri drastice suferite în ultimele săptămâni de trupele ruse în urma contraofensivelor ucrainene pe mai multe direcţii, preşedintele Rusiei a decis mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele pe frontul ucrainean şi formalizarea în urma unor aşa-zise referendumuri a anexării provinciilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Dar în urma contraofensivelor ucrainene niciuna dintre aceste provincii nu se mai află acum integral sub controlul trupelor ruse.

Putin, bucuros de rezultatele referendumurilor ilegale din regiunile anexate

Vorbind despre rezultatele acelor referendumuri, care conform autorităţilor proruse din provinciile anexate au fost în favoarea alipirii la Rusia cu procente cuprinse între 87% şi 99%, Putin a susţinut în declaraţia sa de miercuri că acestea nu doar l-au bucurat, ci şi surprins.

Mai devreme, purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov a susţinut că nu există nicio contradicţie între anexarea acestor teritorii şi faptul că trupele ruse pierd tot mai mult din controlul asupra lor în urma contraofensivei ucrainene. Nu există nicio contradicţie. Ele vor fi cu Rusia pentru totdeauna şi nu vor fi returnate, a răspuns Peskov unei întrebări din partea presei. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel