Google lansează noi colecţii Street View cu ocazia Centenarului României.
Pentru a marca aniversarea a 100 de ani de la Unirea României Google a lansat noi imagini Street View şi galerii Google Earth, se arată într-un comunicat al companiei.
Astfel, Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia şi colecţiile sale se deschid vizitatorilor virtuali, prin intermediul imaginilor Street View din interiorul acestuia. De asemenea, Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia poate fi vizitată virtual pe Google Maps.
Valorile muzeului
Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia a fost inaugurat, sub numele de Muzeul Unirii, pe data de 20 mai 1929, găzduind unele dintre cele mai importante piese legate de Revoluţia din 1848 şi Marea Unire din 1918 păstrate într-un muzeu până în prezent. Este vorba despre scrisorile lui Avram Iancu, şase volume ce conţin Documentele Unirii de la 1 Decembrie 1918, eşarfele tricolore purtate de delegaţiile adunării populare de pe Platoul Românilor, manuscrisul cuvântării lui Vasile Goldiş în Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, precum şi biroul pe care s-a semnat la 12 octombrie 1918, la Oradea, în casa avocatului Aurel Lazăr, Declaraţia de Independenţă a românilor cuprinşi în ţinuturile Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului faţă de Imperiul Austro-Ungar.
Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia reprezintă un simbol al unităţii naţionale în care, la data de 15 octombrie 1922, s-a desfăşurat ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ca suverani ai României Mari.
Tot cu ocazia Centenarului, Google a publicat o colecţie Google Earth dedicată României, frumuseţilor acesteia şi momentelor care i-au marcat istoria.
Alte trei galerii
În cadrul acestei colecţii sunt disponibile trei galerii: una dedicată frumuseţilor naturale (Delta Dunării, Cascada Bigăr sau Vulcanii Noroioşi), a doua monumentelor construite de mâna omului (Castelul Bran, Castelul Peleş sau Cimitirul Vesel de la Săpânţa), iar cea de-a treia unor momente importante din istoria românilor (Sala Unirii de la Alba Iulia, Piaţa Victoriei din Timişoara sau Cetatea Sarmisegetuza).
Vezi și: VIDEO Film aniversar 100 de ani de la Marea Unire
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu