Cehia, decizie privind activarea Articolului 7 pentru sancționarea Ungariei

Viktor Orban, premierul Ungariei
Viktor Orban, premierul Ungariei

Parlamentul Cehiei a decis, joi,  să nu susțină activarea art. 7 din Tratatul european pentru sancționarea Ungariei, așa cum a propus Parlamentul European la 12 septembrie.

Potrivit site-ul EU Observer, votul a fost exprimat la capătul unei dezbateri consacrate cadrului financiar multinațional al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. El a fost inițiat de către deputatul Jan Skopecek, din partea Partidului Democratic Civic, în opinia căruia un vot împotriva Ungariei în Parlamentul European este «o greșeală».

Iniţiativa lui Jan Skopecek a fost susţinută de 97 de parlamentari, în timp ce 24 de membri au votat împotrivă.

Guvernul de dreapta de la Budapesta a fost aspru criticat pentru adoptarea de măsuri și legi împotriva libertății de exprimare, a independenței justiției, sau pentru politica sa față de chestiunea migrației, contrară valorilor fundamentale europene.

Ungaria este a doua țară în cazul căreia se aplică activarea Articolului 7 din  Tratatul european după Polonia, pentru încălcări ale statului de drept.

Rezoluția din septembrie din Parlamentul European a fost votată  cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri.

Vezi si: UE - Ungaria, război. Orban ripostează și iese la atac

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel