UE - Ungaria, război. Orban ripostează și iese la atac

Premierul ungar Viktor Orban a anunţat vineri că guvernul său va decide luni asupra măsurilor juridice de contestare a raportului adoptat de Parlamentul European împotriva Budapestei din cauza încălcării standardelor democratice, relatează Reuters şi MTI.

Parlamentul European a votat miercuri pentru sancţionarea Ungariei din cauza nerespectării regulilor UE privind democraţia, drepturile civile şi combaterea corupţiei. Raportul PE cere Comisiei Europene să reacţioneze prin lansarea aşa-numitei proceduri a Articolului 7 din Tratatul UE, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în cadrul UE.

Orban a declarat vineri la postul naţional de radio că se aşteaptă la o "dezbatere juridică serioasă" în legătură cu decizia PE.

Orban, care a fost unul dintre cei mai puternici oponenţi ai imigraţiei spre UE, a spus că zilele actualului Parlament European sunt numărate, date fiind alegerile europene de anul viitor.

Liderul de la Budapesta a mai declarat că procesul disciplinar declanşat prin acest raport aprobat de PE "nu reprezintă niciun pericol" pentru Ungaria.

Atac la Merkel

El a criticat-o de asemenea pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, după ce ea a făcut apel joi la statele membre să se asigure că agenţia de apărare a frontierelor, Frontex, are suficiente puteri să poată ajuta la oprirea migraţiei ilegale, în acord cu planurile Comisiei Europene.

"Aşadar planul este ca, în cazul în care nu poate fi forţată să primească migranţi, Ungariei să i se ia drepturile de a-şi proteja graniţele", a spus Orban.

"Vor să trimită aici mercenari de la Bruxelles şi să ia (acest drept) fiilor Ungariei care protejează graniţele. Să nu ne facem iluzii, îi vor lăsa pe migranţi să intre", a adăugat el.

"Vor să stigmatizeze Ungaria şi apoi vor să îi slăbească rezistenţa", a mai afirmat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel