Ceaţă şi carosabil alunecos, luni dimineaţa. Avertizare Infotrafic

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române vine cu avertizări pentru şoferi. 

Carambol pe DN15

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 15 (E60) Târgu Mureș-Luduș, în zona localității Sânpaul, județul Mureș,  s-a produs un carambol în care au fost implicate mai multe autoturisme. Potrivit primelor date, o persoană acuză răni ușoare, fiind evaluată medical. Traficul rutier este oprit pe sensul către Luduș, circulându-se alternativ, îngreunat, pe celălalt fir. În zonă, a fost semnalată depunere de polei, carosabilul fiind alunecos.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare.

Carosabil alunecos pe DN15

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră - 06:30, este semnalată depunere de polei pe DN 15 Târgu Mureș-Turda, între localitățile Luduș și Ungheni, județul Mureș.

Reduceți viteza considerabil! Evitați manevrele periculoase! Folosiți frâna de motor!

Ceaţă densă

La această oră, se circulă în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri și izolat sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Botoșani, Alba, Mureș, Harghita, Sibiu, Cluj, Ialomița, Călărași și Constanța.

Recomandăm conducătorilor auto să sporească atenția la volan, să mărească distanța de siguranță între vehicule şi să folosească luminile de ceață din dotarea autovehiculelor.

Trafic îngreunat pe A2, Bucureşti - Constanţa

se circulă îngreunat pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, fiind formată coloană de autovehicule între kilometrii 13-15, localitatea Glina, județul Ilfov.

Reamintim faptul că până la jumătatea lunii decembrie 2021, se aplică o restricție de circulație pe autostrada A2 București-Constanța, sensul către Capitală, pe tronsonul kilometric 13+300 de metri – 13+360 de metri, în localitatea Glina, județul Ilfov, pentru a permite realizarea unui pilon pentru autostrada A0. Din acest motiv, traficul se desfășoară doar pe banda a doua.

Polițistii se află la fața locului pentru fluidizarea circulației.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel