Cea mai rară rasă de câini din lume vine în România

Două exemplare din cea mai rară rasă de câini din lume, Lundehund, vor putea fi admirate în premieră la cea de-a XI-a ediţie a Dracula Dog Show de la Târgu Mureş, cea mai mare competiţie internaţională de profil găzduită de România, care se va derula în perioada 3-4 septembrie.

Preşedintele Asociaţiei Chinologice Mureş, Lokodi Csaba Zsolt, organizatorul Dracula Dog Show, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că rasa Lundehund este originară din Norvegia, este una dintre cele mai rare din lume, iar unicitatea acesteia e dată de faptul că aceşti câini au câte şase degete (cinci în faţă şi unul în spate) la fiecare picior, fapt ce le permite să se caţere pe stânci sau în copaci.

Aceşti câini au şi o flexibilitate ieşită din comun, fapt ce le permite să pătrundă în locuri strâmte. De asemenea, ei pot să îşi întoarcă capul pe spate până îşi ating coloana vertebrală, îşi pot plia urechile şi îşi pot întoarce picioarele la un unghi de 90 de grade faţă de corp, având mobilitatea mâinilor în cazul oamenilor. Potrivit lui Lokodi Csaba Zsolt, la Dracula Dog Show 2016 de la Târgu Mureş se vor înregistra în jur de 3.000 de arbitraje, ceea ce reprezintă un record internaţional, şi vor participa 150 de rase de câini din 23 de ţări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel