Jurnalistul Răzvan Dumitrescu, în pasa ediţiei de joi a emisiunii "La ordinea zilei" cu "Subiectiv", a precizat ce așteaptă de la președintele Klaus Iohannis, având în vedere comparația făcută de vicepreşedintele PNL, Cezar Preda, între actualul șef al statului și predecesorul său, Traian Băsescu.
"Treaba aceea cum că dl președinte Klaus Iohannis este chiar mai dur decât Traian Băsescu, mă aștept să aibă o reacție și un punct de vedere la faptul că în România se falsifică transcrieri ale înregistrărilor ambientale. Eu chiar cred că asta este chiar și în fișa postului președintelui, oricare al fi el. Măcar un mesaj de indignare", a declarat Răzvan Dumitrescu, la Antena 3.
Vicepreşedintele PNL, Cezar Preda, a declarat recent, într-un interviu pentru un ziar online din Constanța, că liberalii vor să ajungă la putere prin alegeri, nu "prin combinagii și combinații", iar, în ciuda a ceea ce se spune, președintele Klaus Iohannis este "mai dur" decât fostul şef al statului, Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu