Cazul Dincă. Tonel Pop: Se SUFOCĂ dosarul! Aici e cheia întregii situații

Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a susținut, într-o intervenție desâmbătă seara, că dosarul lui Dincă are o mulțime de probe la care el nu are acces.

Tonel Pop a făcut câteva precizări despre dosarul Caracal, unde principalul suspect este Gheorghe Dincă, într-o emisiune tv:

”Aș vrea să știe toată lumea, inclusiv magistrații din această țară că noi nu vrem să-l scăpăm pe Dincă. Nu sunt probe certe nici pentru Alexandra, nici pentru Luiza. Dar, noi vrem ca Dincă să plătească pentru ce a făcut și presupunem că a făcut mult mai multe decât este acuzat, dar alături de complicii lui. Aici este cheia întregii situații”, a susținut Tonel Pop.

”Lumea zice că avocații ăștia mai au puțin și-l scapă pe Dincă. Nu! Dincă trebuie să fie acuzat de mult mai multe lucruri, alături de complicii lui. El nu a făcut lucrurile așa cum ne spune Parchetul, cu butoaie, cu tot felul de lucruri ciudat în care Dincă își schimbă tot timpul declarațiile și ni se ascunde aproape orice este important. Nu am văzut lucruri despre cele mai importante personaje care arată complicitățile lui Dincă. Vă spun, colcăie de probe în dosar, în ceea ce ar trebui să existe în dosar. Se sufocă dosarul ală de câți complici are Dincă”, a spus Tonel Pop la România Tv, sâmbătă seara.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy