Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Cazul copilului cu ADHD de la Pitești: Măsuri dispuse de Ministerul Educației și Ministerul Muncii

DCNews Team / 25 oct 2016 / 16:44

Cazul copilului cu ADHD de la Școala Gimnazială "I. L. Caragiale", Pitești, nu este unul singular, iar profesorii nu știu să gestioneze astfel de cazuri, atrag atenția Ministerul Educației și Ministerul Muncii, după ancheta mixtă care a avut loc în unitatea școlară respectivă în urmă cu o zi. În urma evaluării situației, au fost făcute mai multe recomandări și vor fi luate o serie de măsuri măsuri pentru preîntâmpinarea unor cazuri similare.

"Echipa mixtă formată din reprezentanți ai Ministerului Educației și ai Ministerului Muncii s-a aflat luni, la Pitești, pentru a evalua în teren măsurile luate la nivelul școlii, al Inspectoratului școlar Județean Argeș și al DGASPC Argeș, în vederea integrării elevului aflat în discuție. S-au purtat discuții cu reprezentanți ai inspectoratului școlar, ai Centrului Județean pentru Resurse Educaționale, ai DGASPC, ai conducerii școlii și ai corpului profesoral", informează un comunicat al Ministerului Muncii.

În urma evaluării situației, au fost făcute mai multe recomandări, printre care: o adaptare reală a programei școlare la nevoile elevului, implicarea CJRAE în monitorizarea situației și consilierea profesorilor de la clasă, accentuarea dialogului cu familia, în sensul implicării acesteia și al asigurării unui ambient favorabil integrării și dezvoltării elevului. Reprezentanții celor două ministere au insistat asupra eforturilor care trebuie făcute de școală pentru integrarea copilului, profesorii fiind încurajați să ceară sprijinul specialiștilor pentru gestionarea situațiilor.

Ministerul Educației a solicitat, de asemenea, Inspectoratului Școlar al Județului Argeș o monitorizare permanentă a evoluției elevului și implicarea necondiționtă pentru integrarea elevului. Mai mult, Ministerul Educației va solicita tuturor Caselor Corpului Didactic ca, în anul școlar 2016- 2017, să pună accentul pe formarea cadrelor didactice pentru educație incluzivă.

În sensul mai larg al educației și incluziunii copiilor cu nevoi speciale, cele două instituții guvernamentale consideră că este nevoie de un efort susținut pentru ca școala să poată asigura un ambient optim în vederea valorificării unicității fiecărui copil. Ministerul Educației și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice consideră legitime interesele reprezentanților societății pentru luarea tuturor măsurilor astfel încât educația și sistemul de protecție socială să asigure condițiile necesare incluziunii elevilor cu nevoi speciale. În egală măsură, conducerile celor două instituții condamnă atitudinea intolerantă și discriminatorie, în raport cu situația elevului G.I.R. și atrag atenția că astfel de reacții nu pot fi o soluție în nicio situație de acest gen și creează premizele unor comportamente discriminatorii în rândul tinerei generații.

Citește și: Copiii cu ADHD, "situație de CRIZĂ" în școli. Prof. Ion Pânișoară, semnal de alarmă

"Situația de la Pitești nu este singulară, e îngrijorător că atât de mulți copii sunt în situații similare iar școala nu le oferă ceea ce au ei nevoie. Sunt copii extraordinari care merită fiecare efort de-al nostru pentru a fi alături de ei și familiile lor. Consider inacceptabilă orice atitudine de respingere sau discriminare a acestor copii iar școala este responsabilă de integrarea și educarea lor. Ce am constatat, și nu doar din această situație nefericită: profesorii nu știu să gestioneze astfel de cazuri, unde e evident necesară înțelegerea față de nevoile elevului, o implicare mai puternică a profesorului și a psihologului, dar și comunicarea cu familia", a precizat Mircea Dumitru, ministru al Educației Naționale, precizând că se va accentua formarea cadrelor didactice pentru educație incluzivă și o mai puternică implicare a consilierilor din cadrul centrelor județene de resurse și asistență educațională.

„Am spus de mai multe ori că trebuie să avem curajul să ne uităm în oglindă, să ne recunoștem defectele și vulnerabiliățile și să ne asumăm faptul că schimbarea depinde de noi toți, autorități centrale și locale, dar și de fiecare individ în parte. Când vorbeam despre schimbare mă refeream inclusiv la modul în care gestionăm problemele persoanelor cu dizabilități, iar manifestările din ultima perioadă, care nu denotă toleranță sau incluziune, deși este vorba despre un copil, nu fac decât să confirme faptul că ne lipsesc încă abilități elementare de gestionare corectă a problemelor unor categorii vulnerabile. Avem datoria morală și instituțională, individuală și colectivă, să facem tot ce putem și tot ce legea ne permite, pentru ca o persoană cu dizabilități, mai ales când este vorba de un copil, să nu fie privată de un drept fundamental al său, să oferim sprijin pentru ca să poată atinge potențialul său maxim. Cu toții trebuie să respingem orice atitudine de marginalizare și de izolare a oricărei persoane aflată într-o situație vulnerabilă și, în același timp, trebuie să fim cu adevărat responsabili, cu fapte concrete, pentru sprijinirea incluziunii", a declarat ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru.

Citește și: Mama unui copil cu ADHD, mesaj tulburător: Trăiesc în iad

Conștientizând necesitatea unor intervenții corelate și mult mai eficiente, cele două instituții, cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, au inițiat, în cursul lunii septembrie, elaborarea mai multor măsuri menite să îmbunătățească procesul de incluziune a copiilor cu nevoi speciale. Aceste măsuri vor fi centrate pe trei paliere principale: acomodarea rezonabilă a mediului educațional, planurile individualizate de sprijin educațional, social și medical și sprijin general pentru o școală incluzivă.

"Menționăm aici proiectul de Ordin comun privind Metodologia pentru evaluarea şi intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau CES. Documentul, aflat în dezbatere publică în perioada 4- 13 octombrie, își propune asigurarea unui cadru unitar pentru evaluarea copiilor cu dizabilităţi și/sau cu cerințe educaționale speciale şi intervenţia integrată, în vederea asigurării dreptului la educație și a egalizării șanselor pentru acești copii. Nu în ultimul rând, măsurile propuse urmăresc abilitarea și reabilitarea acestora, prin asigurarea managementului de caz, respectiv intervenții inter-instituționale coerente.

Citește și: Elevii din Piteşti, în grevă din cauza unui coleg. Situație disperată

Astfel, la inițiativa Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a ANPDCA și ANPD, din comisia CES vor face parte și reprezentanți ai organizațiilor non- guvernamentale de profil, lucru prevăzut în ordinul mai sus menționat. Pe de altă parte, la nivelul Ministerului Educației se va înființa, prin ordin de ministru, punctul de contact pentru implementarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Rolul punctului de contact va fi, pe de o parte, de monitorizare a implementării Convenției, iar, pe de alta, de elaborare și înaintare de studii și politici publice în domeniu.

MENCS a încheiat consultarea publică asupra Foii de parcurs pentru desegregare și creșterea calității educaționale în unitățile de învățământ preuniversitar din România, care include criteriul CES și cel al dizabilității, între criteriile pe baza cărora segregarea școlară este interzisă. Prin acest document, Ministerul Educației își asumă mai multe măsuri, printre care redefinirea segregării școlare, modificarea mai multor acte normative specifice, inclusiv referitoare la copiii cu CES, măsuri de formarea inițială și continuă a cadrelor didactice și a managerilor școlari pentru prevenirea și eliminarea segregării, crearea școlilor și a claselor incluzive, respectiv implementarea de programe de consiliere a părinților", se mai menționează în comunicatul citat.

 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy