Caz Ghiță-Kovesi. Procurorul Iacob, chemat la Parchetul General

 Marius Iacob, alături de Kovesi
Marius Iacob, alături de Kovesi

Marius Iacob va merge vineri la Parchetul General pentru a aduce explicații în dosarul în care sunt implicați Sebastian Ghiță și Laura Codruța Kovesi.

În urmă cu opt ani, Marius Iacob era procuror-șef de secţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul care se ocupă de această speţă (cazul Ghiță-Kovesi), potrivit unor surse Antena 3, doreşte să afle mai multe detalii, dacă procurorul ştie că i-ar fi cerut Kovesi bani lui Sebastian Ghiţă, dacă ştie câte plăți s-au făcut, câte persoane au fost atunci în Indonezia. Toate acestea pentru a vedea dacă Adina Florea trimite acest dosar în judecată sau dacă îl clasează.

Zilele acestea, au mai ajuns la Parchet socrul lui Sebastian Ghiță, Nicolae Popa și fraţii Cozma. După Sărbători, potrivit unor surse oficiale Antena 3,  Laura Codruța Kovesi şi Traian Băsescu vor merge şi ei la Parchet pentru a aduce lămuriri în acest dosar.

Vezi și: Socrul lui Sebastian Ghiță, declarații bombă pentru Kovesi, la ieșirea de la PÎCCJ

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel