Caz asemănător Hexifarma în SUA. Prima femeie miliardar, probleme uriașe

analiza_sange_3
analiza_sange_3

Elizabeth Holmes, prima femeie care a reușit să devină miliardar în dolari, se află în centrul unui scandal asemănător Hexifarma. FBI investighează compania Theranos, fondată de Holmes, la aproape un an de când un reporter de la Wall Street Journal a scris că testele de sânge realizate de aceasta sunt false. 

Principalul cercetător al companiei sale s-a sinucis, la scurtă vreme după ce a declarat unui prieten că lucrurile nu merg bine în laboratoarele firmei, scrie Vanity Fair, într-un amplu reportaj despre Holmes și Theranos. Acum în vârstă de 32 de ani, Holmes a lansat Theranos în 2003, imediat după ce a absolvit, la numai 19 ani, Universitatea Stanford. Compania promitea să dezvolte un test care, dintr-o singură picătură de sânge descoperă sute de boli.

Sute de milioane de dolari au fost atrase de Theranos, iar valoarea de piață a companiei a urcat până la 9 miliare de dolari. Averea personală a fondatoarei era evaluată de Forbes la 4-4,7 miliarde.

Holmes, absolvent de chimie, controla total firma, atât în ceea ce privește cercetarea, cât și vânzările. Diversele departamente aveau acces limitat la datele obținute în cadrul firmei, rezultatele fiind ținute secrete și față de comunitatea științifică. Secretomania care învăluia afacerile lui Holmes a fost cea care a atras atenția reporterului WSJ.

Autoritățile americane investighează Theranos

Cu două luni înainte ca primul articol să apară, în octombrie 2015, agenții FDA au început o inspecție inopinată la sediul Theranos, dar armata de avocați a firmei a reușit să blocheze discuțiile publice. 

Dacă în fața presei Holmes a continuat să invoce secretul ”descoperirii” care va revoluționa medicina și rezultatele spectaculoase ale aparatului său de testare, autoritățile de reglementare nu au putut fi înduplecate.

Procurorul General, Autoritatea de Supraveghere Financiară (Securities Exchange Commission), casele de asigurări Medicare și Medicaid și FDA investighează practicile Theranos.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel