Cătălin Predoiu către procurori: Confiscați tot!

Prezent, joi, la bilanțul Ministerului Public, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, le-a transmis procurorilor să confişte  ”tot” de la infractori, exact așa cum au făcut și carabinierii din Italia, în 2011, deși a recunoscut că dotarea logistică aflată la dispoziţia forțelor din România, dar și experiența personalului din structurile naționale nu comportă asemănări.

"'Luaţi-le tot", le-a spus Predoiu magistraţilor prezenţi în sala conferinţei privind bilanţul activităţii parchetelor pe 2011.

"O vor lua de la capăt, cu aceleaşi mijloace, dacă vă opriţi, pentru că de multe ori infractorii îşi dirijează afacerile din puşcărie. Nu reuşim încă să rezolvăm această problemă. Luaţi-le tot, pentru că şi ei încearcă să ne ia tot. De aceea trebuie să combatem evaziunea fiscală şi mă bucur că este una dintre priorităţile afirmate de Ministerul Public", a susţinut ministrul Justiţiei.

"Sigur că există diferenţe în ceea ce priveşte mijloacele - dotarea logistică aflată la dispoziţie, experienţa şi aşa mai departe -, dar acolo trebuie să ajungem. În curând vom avea şi legea confiscării extinse (a averii-n.r.), o activitate mai bună privind cooperarea între Oficiul de recuperare a creanţelor, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public. Deci, treptat, vom îmbunătăţi aceste dotări logistice", a arătat ministrul Predoiu, care a ținut să precizeze că atragerea fondurilor europene nu este posibilă dacă protecția lor nu se află în atenția autorităților române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel