Casa Albă anunță 'vânătoarea' de yahturi și vile ale oligarhilor ruși

Casa Albă / Fotografie creată de Aaron Kittredge, de la Pexels
Casa Albă / Fotografie creată de Aaron Kittredge, de la Pexels

O operațiune globală anti-oligarhi va fi lansată săptămâna viitoare de Casa Albă, împreună cu partenerii occidentali.

 

 

Casa Albă a anunțat într-o postare pe Twitter, sâmbătă noapte, că săptămâna viitoare va lansa, alături de partenerii occidentali, un task force care să identifice și să înghețe activele oligarhilor ruși și ale companiilor sancționate.

Potrivit unui comunicat emis de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, grupul de lucru transatlantic va fi creat în baza unei inițiative comune SUA – UE – Canada – Marea Britanie.

Această 'vânătoare' de oligarhi este parte din valul de sancțiuni adoptat în comun de partenerii occidentali. 

Totodată, 'un număr de banci ruse vor fi excluse din SWIFT' și o parte din activele Băncii Centrale Ruse vor fi înghețate. Conform celor spuse de un purtător de cuvânt al guvernului german, este vorba despre băncile rusești sancționate deja de UE, SUA și Marea Britanie. Totuși, vor fi permise plățile bancare pentru energie. Astfel, clienții europeni ai Rusiei vor putea continua să se aprovizioneze cu gaze și petrol.

Țările participante la înțelegere vor renunța la așa-numitele 'golden passport', a precizat președinta Comisiei Europene.

CITEȘTE ȘI: Ziua 4 război Rusia-Ucraina. Rușii au intrat în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina / live text / video

VEZI ȘI: Zelenski îi mulţumeşte lui Macron pentru trimiterea de echipament militar defensiv

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a sunat sâmbătă, în jurul miezului nopţii, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care i-a mulţumit 'pentru că a răspuns solicitărilor Ucrainei în materie de echipament militar defensiv', a anunţat Palatul Elysée, notează AFP, conform Agerpres.

Franţa a decis sâmbătă să-şi consolideze sprijinul pentru Ucraina, în special în echipamentele de apărare. Ucraina a transmis recent Ministerului francez al Apărării o listă de echipamente militare, în special de apărare antiaeriană, de care are nevoie urgent. Preşedintele ucrainean i-a mulţumit şefului statului francez şi pentru 'contribuţia sa la măsurile colective privind SWIFT'.

Sâmbătă seară, Comisia Europeană, Germania, Italia, Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Franţa au căzut asupra unor noi sancţiuni financiare cu scopul de a bloca mai mult accesul Rusiei la sistemul financiar internaţional, în special excluderea băncilor ruse din reţeaua interbancară SWIFT.

Volodimir Zelenski 'i-a exprimat recunoştinţa sa preşedintelui francez pentru mesajele foarte clare transmise preşedintelui Belarusului, Aleksandr Lukaşenko'. Emmanuel Macron i-a telefonat sâmbătă preşedintelui belarus pentru a sublinia 'gravitatea unei decizii care ar consta în autorizarea Rusiei să desfăşoare arme nucleare pe teritoriul Belarus'.

De asemenea, i-a cerut 'să ceară cât mai curând retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său, care desfăşoară un război unilateral şi nedrept'. În cursul convorbirii cu Volodimir Zelenski, a explicat Palatul Elysée, preşedintele francez 'şi-a exprimat dorinţa de a afla noutăţi' de la preşedintele ucrainean pe care l-a sunat zilnic, uneori de mai multe ori pe zi, de la intrarea trupelor ruse în Ucraina.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel